Oprea: Am făcut demersuri pentru ca MAI să cumpere autospeciale de 57 de milioane de euro

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a anunţat marţi, la prezentarea bilanţului ministerului pe 2013, că a făcut demersuri pentru achiziţionarea de autospeciale în valoare de 57 de milioane de euro, bani obţinuţi din venituri proprii al instituţiei pe care o conduce.

Urmărește
350 afișări
Imaginea articolului Oprea: Am făcut demersuri pentru ca MAI să cumpere autospeciale de 57 de milioane de euro

Oprea: Am făcut demersuri pentru ca MAI să cumpere autospeciale de 57 de milioane de euro (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Oprea a anunţat că, la nivelul ministerului, se urmăreşte rezolvarea problemelor legate de lipsa de autospeciale la toate structurile operative.

"Am iniţiat demersurile necesare în vederea reducerii deficitului de mijloace de mobilitate la structurile operative, prin utilizarea a 57 milioane euro din venituri proprii pentru dotarea unităţilor ministerului cu autospeciale", a spus ministrul Afacerilor Interne.

Pe de altă parte, referitor la accesarea fondurilor europene, Gabriel Oprea a spus că, în 2013, au fost gestionate fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 135 de milioane de euro, prin intermediul a 192 de proiecte. Dintre acestea au fost finalizate peste 40 la sută, în valoare de peste 46 de milioane de euro.

TITLURILE ZILEI

În prezent, potrivit lui Oprea, "sunt în evaluare 95 de proiecte, în valoare de aproximativ 90 milioane euro, şi 173 de iniţiative pentru proiecte viitoare, în valoare de peste 1,5 miliarde euro".

În 2013, MAI a beneficiat de fonduri de la bugetul de stat în valoare de 8.381,5 milioane lei şi de venituri proprii de aproximativ 228,9 milioane lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici