Potrivit unui comunicat transmis luni de Poliţia de Frontieră Română, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani – I.T.P.F. Iaşi au depistat, sâmbătă, în municipiul Botoşani, un grup de persoane, cetăţeni afroasiatici care nu îşi justificau prezenţa în zonă şi nici nu vorbeau limba română.
Poliţiştii de frontieră au încercat să legitimeze cele opt persoane, însă acestea nu aveau asupra lor documente de identitate, astfel că au fost conduse la sediul STPF Botoşani, pentru cercetări.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 17 şi 35 de ani, şi au încercat să intre ilegal în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen”, se arată în comunicatul citat.
Poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar persoanele în cauză au fost predate către Biroul pentru Imigrări al judeţului Botoşani.