Parchet: Plângerea lui al-Nashiri vizând deţinerea sa într-o închisoare CIA în România, cercetată

"Cercetările continuă în dosarul constituit ca urmare a plângerii formulate de numitul Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri cauză aflată în faza actelor premergătoare. Alte informaţii nu pot fi furnizate la acest moment, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 12 lit. e din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicitatea acestora ar putea periclita bunul mers al anchetei", a comunicat Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un răspuns la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.

În data de 29 mai 2012, avocatul lui al-Nashiri a înaintat în numele său o plângere penală procurorului general al României în care reclama detenţia secretă, rele tratamente aplicate clientului său, precum şi procedura de extrădare.

În 20 iulie 2012, procurorul general a informat că plângerea a fost înregistrată, precum şi faptul că cercetările sunt într-un stadiu preliminar.

În 2 august 2012, Open Society Justice Initiative (Fundaţia Soros pentru o Societate Deschisă) a depus o reclamaţie în numele lui Abd al Rahim al Nashiri (47 de ani) împotriva României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg.

Abd al Rahim Hussayn Muhammad al Nashiri este reprezentat în faţa CEDO de către JA Goldston - avocat, membru al Baroului New York şi directorul executiv al Open Society Justice Initiative (OSJI), R. Skilbeck - avocat pledant, membru al Baroului Angliei şi Ţării Galilor şi director Litigii de OSJI, A. Singh - avocat, membru al Baroului New York şi ofiţer superior juridic la OSJI, şi, de asemenea, de N. Hollander - avocat, membru al Baroului New Mexico, potrivit plângerii depusă la CEDO.

Curtea a comunicat documentaţia Guvernul român la 18 septembrie 2012.

Guvernul român trebuie să răspundă unei serii de întrebări, respectiv dacă, în perioada cuprinsă între 6 iunie 2003 şi 6 septembrie 2006, al-Nashiri a fost deţinut într-un centru de detenţie secret în România.

În acest sens, Guvernul, confidenţial, este rugat să furnizeze materiale care să arate dacă a fost deţinut în România şi dacă aceasta s-a stabilit în cadrul anchetei începute în urma plângerii penale din data de 29 mai 2012 şi pe ce dovezi.

"Nu există un document (acord) privind înfiinţarea şi funcţionarea unui centru de detenţie secret pe teritoriul românesc, realizat de autorităţile române? Dacă este aşa, acest document a fost inclus în probele colectate în timpul anchetei?", sunt câteva dintre întrebări.

În cazul în care documentul există, Guvernului i se cere să furnizeze o copie.

De asemenea, Guvernul este pus să răspundă, presupunând că reclamantul a fost deţinut în România în perioada relevantă şi în funcţie de susţinerile şi probele lui, "(A) dacă a fost supus la tortură sau la alte forme de tratament interzise de articolul 3 al Convenţiei Europene, în timp ce se afla în custodia SUA pe teritoriul românesc? (B) dacă a fost izolat într-un centru de detenţie secret, cu încălcarea articolului 3 şi articolului 5 § 1 din Convenţie? (C) dacă a fost abuzat el şi privat de accesul la/sau contactul cu familia sa, cu încălcarea articolului 8 din Convenţie?".

Potrivit articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, "nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante", iar articolul 5 § 1 prevede: "Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale".

Articolul 8 din Convenţie stipulează: "1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora".

Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri a reclamat, prin avocaţii săi, încălcarea celor trei articole din Convenţia Europeană de către România, care a ratificat documentul în 2004, fiind obligat să respecte prevederile sale.

În cazul în care Guvernul României, prin agentul guvernamental, răspunde afirmativ la întrebările puse de CEDO, trebuie să precizeze, între altele, "care a fost forma şi gradul de implicare al autorităţilor din România şi/sau a agenţilor acestora, în toate sau în oricare dintre aceste fapte".

În 20 aprilie 2011, Departamentul de Apărare al SUA a anunţat că Abd al-Rahim al-Nashiri a fost acuzat, în temeiul Legii comisiilor militare (Military Commissions Act) din 2009, printre altele pentru "omucidere cu încălcarea dreptului războiului" şi de "terorism" pe baza faptului că ar fi fost unul dintre lideri în atacul împotriva navei USS Cole din Yemen din 12 octombrie 2000, atac în urma căruia au murit 17 marinari americani şi alţi 40 au fost răniţi, şi în atacul împotriva petrolierului francez MV Limburg din Golful Aden din 6 octombrie 2002, în urma căruia a murit un membru al echipajului.

Al-Nashiri a fost considerat unul dintre liderii grupării Al-Qaeda.

După 11 septembrie 2001 - când cele două turnuri World Trade Center şi Pentagonul au fost ţinte teroriste, fiind ucise 3.000 de persoane, atacul fiind revendicat de Al-Qaeda - Guvernul SUA a impus un interogatoriu special şi a demarat un program de detenţie pentru presupuşi terorişti (High Value Detainees Programme).

La 17 septembrie 2001, preşedintele SUA a acordat Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) competenţe extinse referitoare la acţiunile sale sub acoperire, în special, autoritatea de a reţine suspecţii de terorism şi de a înfiinţa centre secrete de detenţie din afara Statelor Unite, în cooperare cu guvernele ţărilor în cauză, se consemnează în acţiunea depusă la CEDO de avocaţii lui al-Nashiri.

Potrivit unui Raport CIA din 2004, "ţintele teroriste" şi deţinuţii au fost, în general, clasificaţi ca fiind "mare valoare" sau "valoare medie", în funcţie de informaţiile despre ameninţări teroriste pe care le puteau furniza.

"Deţinuţii de mare valoare" (High Value Detainees-HVD) aveau cea mai mare prioritate în capturarea, reţinerea şi interogarea lor, fiind menţionaţi de CIA ca "obiective de mare valoare" (High Value Targets-HVT).

Tehnicile de tortură aplicate deţinuţilor ca măsuri standard - adică fără presiune fizică sau substanţial psihologică - constau în imposibilitatea de a se rade, erau izolaţi, împiedicaţi să meargă la toaletă şi ţinuţi în scutece absorbante, în general, pentru perioade de cel mult 72 de ore; erau izolaţi, cu muzică tare (la un nivel de decibeli, care nu afecta auzul; ţinuţi în lumină sau în întuneric încontinu; erau ţinuţi în mediu rece; dietă restrictivă, inclusiv aportul caloric redus (suficient pentru a menţine starea generală de sănătate); încătuşaţi în poziţie verticală, aşezat sau în poziţie orizontală; stropiţi cu apă; privarea de somn de până la 72 de ore.

După măsurile standard se aplicau măsuri întărite, care se refereau la presiune fizică sau psihică foarte mare, lovituri, înfăşare prelungită, privare de somn (peste 72 de ore); poziţii de stres: pe genunchi corpul înclinat înainte sau înapoi ori sprijinindu-se cu fruntea pe perete; înghesuiţi în cutii şi simularea înecului.

În 2011, Abd al-Rahim Hussayn Muhammad al-Nashiri - deţinut din 2002 în Guantanamo (Cuba) - a reclamat şi Polonia la CEDO pentru rele tratamente aplicate în timpul deţinerii sale în închisori secrete ale CIA.

El susţine că în perioada în care s-a aflat în custodia CIA a fost reţinut "incommunicado", în izolare, în locuri care nu au fost făcute publice, şi că a fost torturat, inclusiv prin metoda simulării înecului.

Al-Nashiri a fost capturat la sfârşitul lunii octombrie 2002, în Dubai, în Emiratele Arabe Unite. Până în noiembrie 2002, el a fost transferat în custodia CIA. Acest fapt este menţionat la punctul 7 din 2004 al Raportului CIA: "Agenţia i-a avut în custodie pe Abu Zubaydah (considerat adjunctul lui ben Laden-n.r.) şi un alt deţinut de mare valoare, Abd Al-Rahim Al Nashiri, precum şi Oficiul de Servicii Medicale (ASM), pentru îngrijiri medicale acodate deţinuţilor".

Potrivit plângerii de la CEDO a sauditului, care este identică cu cea depusă împotriva Poloniei, agenţi americani l-au dus într-o închisoare secretă a CIA în Afganistan, numită "Salt Pit". În timpul detenţiei sale, anchetatorii l-supus la poziţii prelungite de stres în picioare, timp în care încheieturile sale au fost încătuşate la o bară sau de un cârlig în tavanul de deasupra capului timp de cel puţin două zile.

După o scurtă şedere la "Salt Pit", agenţi americani l-au dus la o altă închisoare secretă a CIA în Bangkok, Thailanda, unde a rămas până în 4 decembrie 2002. Pe parcursul a două sesiuni de interogare separate, l-au supus pe saudit la aşa-numita "simulare a înecului".

Al-Nashiri ar fi intrat în programul HVD în 5 decembrie 2002.

După transferul lui din Polonia, al-Nashiri a fost deţinut în Rabat, Maroc, până la 22 septembrie 2003, când a fost transportat cu avionul la Baza Navală a SUA la Guantanamo Bay. În 27 martie 2004, CIA l-a adus pe deţinut calea aerului din Guantanamo Bay înapoi la Rabat.

Ulterior, în opinia reclamantului, el a fost mutat la centrul de detenţie CIA secret din Bucureşti, România, şi a rămas acolo până când a fost în cele din urmă transferat la Guantanamo. Transferul în România şi deţinerea a fost în "black site-ul", din Bucureşti

Faptul că România a găzduit o închisoare secretă a CIA (black site) a fost făcut public prima dată de Human Rights Watch la 6 noiembrie 2005. Un raport al Consiliului Europei din 2006 a confirmat "că existenţa unei instalaţii secrete de detenţie poate fi presupusă în România" şi a constatat că România poate fi trasă la răspundere pentru complot cu programul CIA de detenţie şi extrădări extraordinare, se arată un nou raport intitulat "Globalizing Torture" şi dat publicităţii marţi, 5 februarie 2013, de Open Society Justice Initiative.

Reclamantul susţine în plângerea de la CEDO că, după transferul său din Polonia, el a fost ţinut în detenţie secretă, inclusiv într-o o închisoare CIA din Bucureşti, numită "Bright Light", între 6 iunie 2003 şi 6 septembrie 2006, când a fost transferat la sfârşit Guantanamo Bay.

Al-Nashiri spune că locul unde a fost deţinut la Bucureşti era subsolul unei clădiri guvernamentale, lucru pe care l-a aflat în 8 decembrie 2011.

În plângerea către CEDO se indică o serie de zboruri care ar fi avut la bord deţinuţi CIA, între 6 iunie 2003 şi 6 iunie 2006 când s-ar fi realizat transferurile lor.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română a comunicat o listă de zboruri realizate între "1.01.2003 - 31.12.2003: N313P - 2 zboruri; N478GS - 1 zbor; N379P - 1 zbor; N85VM - nu avem nicio evidenţă a informaţiilor solicitate; N227SV - nu avem nicio evidenţă a informaţiilor solicitate; N2189M - 2 zboruri", se arată în documentul depus la CEDO.

Între 1.01.2004 - 31.12.2004: N313P - 2 zboruri; N478GS - nu avem nici o evidenţă a informaţiilor solicitate; N379P - nu avem nici o evidenţă a informaţiilor solicitate; N85VM - nu avem nicio evidenţă a informaţiilor solicitate; N227SV - nu avem nicio evidenţă a informaţiilor solicitate; N2189M - nu avem nicio evidenţă a informaţiilor solicitate. Între 1.01.2003 - 31.12.2003: N313P - 2 zboruri.

Potrivit raportului Open Society Justice Initiative, avionul cu numărul de înmnatriculare N313P "a aterizat la Timişoara la ora 23.51, la 25 ianuarie 2004, şi a plecat după 72 de minute, la ora 1.03, la 26 ianuarie 2004". Altă dată, un avion cu acelaşi număr de înmatriculare a decolat la 22 septembrie 2003 de pe aeroportul Szymany, din Polonia, către aeroportul Băneasa din Bucureşti, apoi către Rabat, în Maroc. Ambele cazuri, potrivit raportului, corespund profilului unei ridicări sau aduceri de deţinuţi ("detainee drop-off").

În plângerea înaintată CEDO este indicat şi raportul publicat în iunie 2007 de fostul senator elveţian Dick Marty, raportor special atunci al Consiliului Europei, în care se afirma deja că există "suficiente elemente pentru a susţine că aceste centre secrete de detenţie gestionate de CIA au existat în Europa, între 2003 şi 2005, în special în Polonia şi România".