Parenting sau educaţie? Termenul ales nu contează, importantă e înţelegerea şi aplicarea lui

Tu faci parenting sau îţi educi copilul? Auzi atât de des cuvântul împrumutat din engleză, încât ajungi să crezi că este un alt domeniu faţă de ce ţi-ai propus să îi predai celui mic? Îţi spun că te înşeli. Cei doi termeni sunt sinonimi.

Luiza este mamă şi psiholog. Fiica ei, Eva, are deja 8 ani jumătate şi a fost educată permisiv, dar cu limite.

„Acest parenting de care tot vorbim nu reprezintă nimic altceva decât acţiunea noastră ca părinţi de a ne creşte copiii. Şi atunci, mi se pare că controversa, aşa cum spuneam este foarte uşor de lămurit. Parentingul nu este nimic decât educaţie. Eu n-aş recomanda înţelegerea aceasta a acceptării emoţiilor copiilor în sensul de neintervenţie totală asupra lor. Este rolul nostru, şi mai mult decât atât, din punctul meu de vedere, obligaţia noastră ca părinţi să-i ajutăm să proceseze aceste emoţii puternice pe care ei nu se nasc echipaţi să le proceseze”, explică Luiza Drian, psiholog clinician.

Daniela este mama lui Eduard şi a Antoniei. Este urmărită pe Instagram de mii de mămici care aplică sfaturile date de ea în ceea ce priveşte alimentaţia, educaţia sau petrecerea timpului liber cu cei mici. Ea nu este adepta pedepselor şi crede că este de datoria generaţiei noi de părinţi să pună capăt stilului de educaţie aplicat în trecut de bunicii noştri.

„Când au început tantrumurile, atunci am simţit cu adevărat că am copii.Există şi NU!, mai ales în zilele în care sunt obosită şi se adună multe şi crize de plâns şi supărări între fraţi. Există şi Nu-uri, însă încerc să nu fiu extremistă: Nu ai voie acolo! Eu mereu încerc să îi explic. Suntem o generaţie de părinţi care pot creşte nişte copii foarte stabili emoţionali. Ştim foarte bine că nu a fost chiar corectă educaţia pe care ne-au dat-o părinţii noştri, care la rândul lor au moştenit-o de la părinţii lor şi tot aşa”, spune Daniela Macsim.

Un tată joacă un rol esenţial în viaţa unui copil. El are capacitatea de a fi mai autoritar decât mama, dar şi de a-i încuraja pe cei mici în experienţe care au o doză de adrenalină. Andrei este tatăl lui Andru, cel mai mic copil din România care a urcat pe Vârful Kilimanjaro.

„Au o capacitate senzorială copiii de a simţi frica părinţilor şi nu e nevoie să o exprime concret pentru a fi simţită. Este un stil de parenting mai puţin bazat pe limite, cât bazat pe cunoaştere, pe experienţe proprii şi pe exersarea unor abilităţi pe care în mod normal nu sunt pe radarul părinţilor cum ar fi inteligenţa emoţională, dorinţa de cunoaştere, chiar şi eşecul, socializarea. Avem foarte multe aventuri în care mergem şi cu cortul. Este un sentiment de eliberare. Ţin minte că şi atunci când am fost în Italia ne opream şi dormeam la cort, apoi urma un alt vârf, apoi iarăşi la cort, alt vârf”, povesteşte Andrei Teodorescu.