- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tragedie într-o casă din judeţul Bacău: Patru copii au murit într-un incendiu. Locuinţa a luat foc de la un fotoliu lăsat lângă o sobă metalică
Patru copii dintr-o comună din judeţul Bacău au murit, miercuri, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă precizând că micuţii aveau vârste de 4 şi 5 ani, iar doi dintre ei erau gemeni, având un an şi şapte luni.
Patru copii, morţi într-un incendiu izbucnit în locuinţa lor (Imagine: Florin Buliga/Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit adjunctului şefului ISU Bacău, Cătălin Felegeanu, incendiul a izbucnit într-o casă din satul Dealul Morii din comuna Măgura, cuprinzând iniţial acoperişul imobilului.
Reprezentantul ISU a precizat că întreg acoperişul casei a fost mistuit de flăcări, incendiul manifestându-se pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi.
La momentul izbucnirii incendiului, cei patru copii erau singuri acasă, iar până acum nu sunt cunoscute cauzele izbucnirii focului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Guvernul PSD-PNL publică scrisoarea Ucrainei despre interzicerea lui George Simion în țară. Ce spune liderul AUR
-
Un atac israelian la o şcoală din Gaza care adăpostea familii strămutate. Zece persoane, ucise, alte 20 sunt rănite
-
Veste bună pentru orădeni: Se inaugurează primul tronson al inelului metropolitan
-
FRF face primele declaraţii despre incidentele de la meciul România – Kosovo
La faţa locului au fost trimise două echipaje ale ISU, iar până la sosirea pompierilor cei de la Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă au încercat să stingă incendiul, dar nu au reuşit.
Copiii aveau vârste de 4 şi 5 ani, iar doi dintre ei erau gemeni, având un an şi şapte luni.
Primarul din Măgura, Constantin Trăistaru, a declarat că mama copiilor este plecată la muncă în Cipru.
Primar: Mama copiilor morţi în incendiu, plecată din ţară. Tatăl îşi asumase răspunderea creşterii lor
Primăria a făcut o anchetă socială la locuinţa celor patru copii, verificările fiind declanşate după ce mama micuţilor a plecat la muncă în străinătate în urmă cu jumătate de an, afirmă primarul localităţii, care a precizat că tatăl copiilor îşi asumase răspunderea creşterii lor.
Familia era monitorizată de către Primăria Măgura odată cu plecarea mamei la muncă în Cipru.
De altfel, în urmă cu jumătate de an a fost făcută şi o anchetă socială de către autorităţi pentru a stabili în ce condiţii trăiau copiii şi dacă se impunea scoaterea lor din familie.
"Ancheta a fost făcută în vara anului trecut de către asistentul social al primăriei, la scurt timp după ce mama copiilor a plecat în străinătate. Poate ar fi trebuit să scoatem minorii din familie, dar este foarte greu cu legislaţia asta în domeniul protecţiei copilului. Tatăl şi-a asumat răspunderea creşterii propriilor copii, aşa că au rămas cu el", a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, primarul comunei Măgura, Constantin Trăistaru.
Potrivit acestuia, tatăl copiilor nu era angajat, însă mai lucra cu ziua.
Locuinţa a luat foc de la un fotoliu lăsat prea aproape de o sobă metalică, ceea ce a condus la aprinderea capitonajului textil
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, incendiul a izbucnit la o bucătărie de vară, formată din două camere şi cu o suprafaţă totală de 30 de metri pătraţi, într-una din încăperi fiind lăsaţi singuri de către tatăl lor şi cei patru copii. De fapt, camera a luat foc de la un fotoliu lăsat prea aproape de soba din tablă cu care era încălzită încăperea, ulterior extinzându-se la întreaga locuinţă.
"Din primele cercetări la faţa locului, s-a stabilit drept cauză a incendiului efectul termic al unui sobe metalice lăsată nesupravegheată. Într-o primă fază, a luat foc capitonajul textil al fotoliului lăsat prea aproape de sobă, incendiul generalizându-se apoi la întregul imobil", a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
Cei patru copii au fost găsiţi de către pompieri pe patul din cameră, unde, cel mai probabil, s-au urcat speriaţi de flăcările care începuseră să cuprindă camera în care fuseseră lăsaţi singuri.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, niciunul din cei patru fraţi nu a fost găsit în apropierea uşii de acces în încăpere, astfel că, cel mai probabil, copiii nu au încercat să se salveze dn incendiu, fiind găsiţi înghesuiţi unul într-altul pe patul din camera cuprinsă de flăcări unde s-au urcat de frică.
"În momentul izbucnirii incendiului, cei patru copii s-au speriat, cel mai probabil, şi s-au urcat cu toţii pe patul din cameră. De altfel, acolo au şi fost găsiţi carbonizaţi de către pompieri, fără să fi reieşit din cercetările la faţa locului intenţia vreunuia dintre ei de a părăsi încăperea", a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.
În ceea ce-l priveşte pe tatăl micuţilor, acestuia i s-a făcut rău când şi-a văzut copiii morţi, primind îngrijiri medicale de la echipajul medical deplasat cu ambulanţa la locul incendiului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:48
Schimb de replici: Dominic Fritz îi răspunde lui Rareş Bogdan după atacul la adresa lui
-
astăzi, 17:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 997. Zelenski: „Trebuie să facem totul pentru a încheia războiul anul viitor pe cale diplomatică” / Germania şi China vor discuta despre războiul din Ucraina şi trupele nord-coreene / Sprijinul bugetar extern al Ucrainei depăşeşte 100 de miliarde de dolari de la începutul războiului