- Home
- Social
- ARAD, (11.05.2017, 15:33)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ministrul Educaţiei se gândeşte să redeschidă şcoli închise în 2006/ Pavel Năstase, apel către părinţi: Sunt meserii mai bine plătite decât cea de profesor universitar
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat, joi, la Arad, că este îngrijorat de faptul că s-au aglomerat foarte mult şcolile din centrul oraşelor, ceea ce a dus la existenţa unei „navete” a elevilor şi a cadrelor didactice în mediul urban, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
749 afișări
Ministrul Educaţiei, se gândeşte să redeschidă şcoli închise în 2006/ Pavel Năstase, apel către părinţi: Sunt meserii mai bine plătite decât cea de profesor universitar
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat, joi, în cadrul unei conferiţe de presă care a avut la noul sediu al Inspectoratului Şcolar Arad, că în cursul verii va face o analiză a infrastructurii şcolare pentru a vedea ce şcoli pot fi redeschise, încercând să reducă numărul profesorilor şi al elevilor care fac naveta, dar şi pentru a mai descongestiona şcolile centrale, care s-au aglomerat foarte mult.
„Au fost închise vreo 1.600 de şcoli, cred că prin 2006. S-a mers pe ideea de eficienţă economică a activităţii şcolare. Din acest motiv au apărut şi microbuzele şcolare, naveta pentru elevi, dar şi pentru cadre didactice. Eu cred că trebuie ca în fiecare an să facem o analiză. Avem unităţi şcolare care au fost dezafectate, dacă este nevoie undeva, într-o comună, într-un sat, unde numărul de copii a crescut şi avem şi cadre didactice tot pe acolo, decât să îi punem să facă naveta şi pe elevi şi pe cadre didactice, cred că este mai eficient să reînfiinţăm şcoala respectivă ca locaţie. Mă gândesc să reanalizăm reţeaua şcolară şi să vedem dacă sunt unele cazuri care în funcţie de populaţia şcolară şi resursa cadrelor didactice, să regândim o realocare a acestor spaţii", a declarat ministrul Educaţiei Pavel Năstase.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Protest la Universitate, în București, față de Călin Georgescu: „Iubirea de țară nu e legionară”
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Elena Lasconi, mesaj către diaspora: „Vom construi o Românie în care să vă întoarceţi”
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Ministrul a mai spus că există navetă şi în oraşe pentru că „toată lumea vrea la şcolile din centru", lucru ce trebuie anallizat pentru că sunt foarte aglomerate şcolile centrale.
„Sunt semnale din teritoriu, foarte multe cadre didactice care se plâng că fac naveta dintr-o parte în alta, fac naveta elevii, dar un lucru foarte grav care se întâmplă aproape în fiecare săptămână, sunt acele accidente care se întâmplă cu microbuzele şcolare, copiii pleacă de acasă la ora şapte dimineaţa, fac naveta (...) Am aglomerat foarte mult şcolile centrale, în general este o navetă din mediul rural în mediul urban, dar şi în mediul urban din periferie spre centrul oraşului, toată lumea vrea să înveţe la şcolile din centru. A fost o abordare care, după părerea mea, trebuie reanalizată. Trebuie văzut ca nu cumva să greşim, ca din motive pur din eficenţă economică să afectăm viaţă şi sănătatea oamenilor. Ceea ce mă îngrijorează foarte mult sunt accidentele cu microbuzele şcolare, sunt aproape săptămânal sau chiar aproape că nu este zi să nu apară aceste mici accidente", a declarat ministrul Educaţiei Pavel Năstase.
Totodată, ministrul Educaţiei a mai anunţat că îşi doreşte să reevalueze programele şcolare până la manualul fiecărei generaţii şi să urgenteze reînoirea manualelor, astfel încât elevii din clasele IX-XII să primească manuale noi "până în 2019-2020 şi nu până în 2026", cât este termenul actual al procesului de schimbare a acestora.
Pavel Năstase a mai declarat că orodonanţa 81 care este inclusă în metodologia pentru învăţământul dual a trecut de Camera Deputaţilor şi urmează să intre şedinţa de plen a Senatului.
„Avem două ordine de ministru care au fost date deja, care se ocupă de organizarea admiterii în învăţământul dual, deci practic pentru învăţământual dual în acest moment sunt puse la punct toate metodologiile, regulamentele şi organizarea, astfel încât începând din anul şcolar 2017-2018 să dăm drumul la această formă de învăţământ", a mai declarat ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.
În ceea ce priveşte internetul în şcoli, Pavel Năstase a spus că „în acest moment există internet la punct fix în toate şcolile, dar conform programului de guvernare avem o măsură care se numeşte <<Campusul Şcolar>> prin care vom introduce internet la nivel de clasă, (...) astfel ca elevii să poată accesa manualele digitale, care dublează manualele actuale".
Ministrul a mai spus că folosirea smartphonului şi a oricărui dispozitiv care permite conectarea la internet pentru documentare este binevenită.
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, se află vineri la Arad, unde a inaugurat noul sediu al Inspectoratului Şcolar, a participat la deschiderea târgului de educaţiei şi locuri de muncă "EDU2JOB for Life" care are loc la Expo Arad. Ministrul se va întâlni cu şefii inspectoratelor şcolare din 14 judeţe din vestul ţării şi va vizita Universitatea de Vest Vasile Goldiş din Arad şi Universitatea Aurel Vlaicu din Arad.
Năstase, apel către părinţi: Sunt meserii mai bine plătite decât cea de profesor universitar
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat, joi, la Arad, că este îngrijorat de faptul că s-au aglomerat foarte mult şcolile din centrul oraşelor, ceea ce a dus la existenţa unei „navete” a elevilor şi a cadrelor didactice în mediul urban, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a făcut un apel, joi, către părinţi să îşi trimită copiii către învăţământul tehnic pentru că sunt foarte multe meserii care sunt mai bine plătite decât cea de profesor universitar, iar în lipsa forţei de muncă româneşti, se „importă” din alte ţări.
Prezent la deschiderea târgului de educaţie şi locuri de muncă "Edu2Job for Life", care are loc joi şi vineri la Expo Arad, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a spus că părinţii trebuie încurajaţi să înţelegă că e benefic pentru copii să se îndrepte către învăţământul de meserii, pentru că „sunt foarte multe meserii care sunt mai bine plătite decât cea de profesor universitar, dar am uitat acest lucru”.
„Cred că trebuie să mai facem ceva foarte important, dacă vrem să ducem învăţământul preuniversitar spre ceea ce ar trebui să fie, trebuie să educăm şi părinţii, pentru că ceea ce se întâmplă astăzi, cu această structură care nu este naturală a învăţământului preunivesitar, în care preponderent se găsesc liceele cu profil teoretic, pentru aceasta trebuia ca părinţii să înţeleagă că e foarte benefic pentru copii, ca în funcţie de talentul lor, în funcţie de anumite aptitudini, să se orientze şi spre zona aceasta practică, tehnică, la nivelul meseriilor de bază. Sunt foarte multe meserii care sunt mai bine plătite decât un profesor universitar, dar am uitat acest lucru. Unde vom ajunge, dacă nu fructificăm momentul de astăzi, 2017? Vom importa forţă de muncă din Albania, Pakistan, din alte locuri de pe mapamond, ceea ce eu personal nu îmi doresc şi cred că nici dumneavostră nu vă doriţi acest lucru", a declarat ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.
Ministrul consideră că dacă părinţii îşi vor încuraja copiii să meargă la licee teehnice, să înveţe o meserie, s-ar reduce şi presiunea pe bacalaureat.
„Dorim foarte mult să punem accent pe învăţământul profesional şi tehnic, în felul acesta se va reduce şi presiunea pe bacalaureat, acum procentul de promovare e foarte scăzut şi e normal să fie aşa, cu toate că lumea ne critică şi scoala românească e tot timpul pusă la zid (...). Eu nu sunt de acord cu aceste afirmaţii. Ceea ce ne lipseşte în primul rând este organizarea. Şi banii puţini aşa cum sunt sunt suficienţi ca să dezvoltăm o şcoală normală. Eu nu mi-am propus ca ministru al educaţiei să fac o nouă reformă pentru că lumea ştie foarte bine că aceste reforme de fapt nu au produs nimic, dar vrem în mod pragmatic împreună cu angajatorii, cu inspectoratele şcolare, să coborâm pe pământ, să mergem acolo unde trebuie, în industrie, pentru că din birou nu facem nimic", a mai declarat ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.
Citeşte şi: Grevă de avertisment, vineri, la ROMATSA. Sindicaliştii ATSR, discuţii cu autorităţile pentru a evita greva generală
Citeşte şi: Para Lorant, fost secretar adjunct în Ministerul Mediului, sub control judiciar pentru luare de mită
Citeşte şi: Sute de militari români, britanici şi americani se vor antrena, timp de patru zile, în Marea Neagră. Distrugătorul USS ”Oscar Austin” a acostat în portul Constanţa
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
BREAKING NEWS: Ciolacu demisionează de la conducerea PSD după rezultatele alegerilor prezidențiale din primul tur. „Cine e vinovat?” – „Eu!”
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe