- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.11.2014, 10:41)
- Catalin Lupasteanu
Percheziţii DNA în Teleorman, la fostul prefect Teodor Niţulescu, la trei primării şi la un spital
Procurorii DNA fac, joi, percheziţii la o casă şi un apartament ale fostului prefect de Teleorman, Teodor Niţulescu, la trei primării din judeţ, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Roşiorii de Vede şi la patru firme, într-un dosar în care Niţulescu este suspectat de abuz în serviciu.
Urmărește
2326 afișări
Teodor Niţulescu (Imagine: Marius Vasilica/ Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit unor surse judicare, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac percheziţii la apartamentul în care locuieşte Teodor Niţulescu în Alexandria şi la un conac al acestuia, din satul Gresia, comuna Stejaru, judeţul Teleorman, imobil izolat, aflat în vecinătatea Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Vedea şi lângă fosta fermă de pui din localitatea Gresia.
Anchetatorii percheziţionează şi Spitalul de Pneumoftiziologie Roşiorii de Vede, precum şi primăriile comunelor Vedea, Stejaru şi Trivalea Moşteni, din judeţul Teleorman.
De asemenea, au loc percheziţii şi la sediul firmei Venus Mob SRL din Bucureşti, la un punct de lucru al societăţii, din comuna Nanov, judeţul Teleorman, precum şi la două societăţi din Roşiorii de Vede, ambele controlate de Niţulescu - SC Comixt SA şi SC Grup NTIR SRL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Teodor Niţulescu este suspectat de abuz în serviciu, conflict de interese şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea îndeplinită.
Potrivit unor documente ale anchetatorilor, Teodor Niţulescu, în calitate de prefect al judeţului Teleorman în perioada 2009-2012, a exercitat acţiuni de influenţă pentru ca Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AVPS) Vedea, unde este preşedinte, să obţină dreptul de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul anumitor fonduri cinegetice situate în Teleorman.
Niţulescu mai este suspectat că ar fi intervenit la persoane din conducerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman pentru a fi oprite controale la SC Comixt sau a influenţa concluziile controalelor.
Fostul prefect ar fi intervenit şi persoane din conducerea Gărzii Financiare Teleorman pentru a dispune verificări specifice la agenţi economici din Teleorman, respectiv SC Adytex Investment SRL, pentru a putea astfel să obţină informaţii privind raportul acestei firme cu o altă societate din Craiova, "activitatea de verificare fiind făcută pentru a crea presiuni asupra societăţii în vederea acaparării a 75 la sută din părţile sociale ale acestei firme".
Anchetatorii susţin că, în perioada mai 2011 - iunie 2012, când ocupa funcţia de prefect, Teodor Niţulescu a efectuat acte de comerţ incompatibile cu funcţia la SC Venus Mob SRL şi SC Comixt SA Roşiorii de Vede.
De asemenea, Teodor Niţulescu mai este suspectat şi de presiuni asupra lui Gabriel Nicolae Poncea, când acesta era director al Clubului Sportiv Şcolar Turnu Măgurele, pentru anularea unei licitaţii câştigate de asocierea SC Teldrum SA - SC Hidro Olt SRL şi atribuirea ulterioară a contractului privind amenajarea sediului şi a sălii de sport a clubului către altă asociere formată din SC Ten Holding SRL şi SC Hidro Olt SA, potrivit aceloraşi documente.
În cazul Spitalului de Pneumoftiziologie din Roşiori de Vede, se fac cercetări pentru abuz în serviciu privind nerespectarea de către conducerea unităţii sanitare a prevederilor legale referitoare la achiziţiile publice prin atribuirea directă a unor contracte de furnizare bunuri şi prestări servicii şi plata integrală a facturilor către furnizori anterior livrării efective a bunurilor sau recepţiei serviciilor, favorizând astfel societăţi controlate de Niţulescu, aflat în funcţia de prefect al judeţului Teleorman la data încheierii contractelor.
Teodor Niţulescu, în vîrstă de 55 de ani, a fost primar al municipiului Alexandria din 1996 şi până în 2001. Din acel an, el a fost prefect al judeţului Teleorman, până în 2004, an în care câştigat un mandat de deputat din partea PSD.
În octombrie 2009, Teodor Niţulescu a fost numit din nou prefect al judeţului Teleorman, fiind eliberat din funcţie în aprilie 2012, printr-o hotărâre de Guvern semnată de premierul de atunci Mihai Răzvan Ungureanu. Teodor Niţulescu a candidat la alegerile locale din 10 iunie 2012, din partea Alianţei pentru Teleorman (PDL+PNTCD), pentru funcţia de presedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, însă a a pierdut alegerile în faţa lui Liviu Dragnea.
În iunie 2012, Niţulescu a făst găsit incompatibil de inspectorii ANI, care l-au reclamat şi la Parchet pentru conflict de interese, întrucât ar fi atribuit fonduri pentru deszăpezirea drumurilor unei societăţi unde cei doi fii ai săi sunt asociaţi.
În ceea ce priveşte activitatea politică, Teodor Niţulescu a fost, pe rând, membru PDSR, membru în Biroul Executiv Judeţean, preşedintele PDSR Teleorman, preşedintele PSD Teleorman, membru în biroul Executiv Central al PSD, preşedinte al PC Teleorman, iar în prezent conduce organizaţia judeţeană a PDL.
Citește pe www.zf.ro: Germania, Franţa, Polonia: 2024 a fost doar începutul unui val de distrugeri de locuri de muncă şi restructurări de personal care se va extinde în 2025
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe