Ancheta procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) vizează o grupare infracţională suspectată de trafic de minori şi proxenetism, care acţiona atât în România, cât şi în Spania.
Potrivit unor surse judiciare, tinerele, unele dintre ele minore, erau obligate să stea pe stradă şi să racoleze clienţi, în zona Lizeanu, pe străzile din zona Academiei de Poliţie, precum şi pe străzile Padina şi Privighetorilor, din apropierea DN1 Bucureşti – Ploieşti, dar şi în zona Scala din centrul Capitalei.
Aceste zone erau controlate de membrii grupării, care percepeau şi o taxă între 50 şi 200 de lei de la fiecare prostituată care venea să racoleze clienţi.
Sursele citate au precizat că grupul a fost constituit în 2007, de Marioara Constantin, zisă Bistriţa, şi Gheorghiţă Iulian Ilie.