Percheziţii în Capitală privind lucrări la Spitalul Obregia. Facturi neînregistrate de 4,5 milioane de euro

Poliţiştii fac şapte percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un caz privind achiziţii publice pentru reparaţii şi construcţii la Spitalul Obregia, prin care a fost produs un prejudiciu de 5,2 milioane de lei, printre persoanele vizate fiind şi fostul director al unităţii George Marcu, şeful ANL.

Urmărește
2534 afișări
Imaginea articolului Percheziţii în Capitală privind lucrări la Spitalul Obregia. Facturi neînregistrate de 4,5 milioane de euro

Percheziţii în Capitală privind lucrări la Spitalul Obregia. Prejudiciul este de 5,2 milioane lei (Imagine: sorinoprescu.ro)

Percheziţiile făcute de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor la şapte adrese din Bucureşti şi Ilfov vizează destructurarea unui grup infracţional constituit din şapte persoane suspectate de infracţiuni în domeniul achiziţiilor publice.

"Membrii grupării sunt suspectaţi că au realizat beneficii financiare din obţinerea unor contracte de achiziţie publică de la o unitate spitalicească din Bucureşti, pentru executarea unor lucrări de reparaţii şi construcţii", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Surse din Poliţie au precizat pentru MEDIAFAX că este vorba despre Spitalul Obregia din Capitală, la unitatea sanitară fiind făcute percheziţii. Totodată, sursele citate au arătat că una dintre persoanele vizate ar fi George Marcu, fost director al Spitalului Obregia, în prezent director general la Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Lucrările de reparaţii şi construcţii la Spitalul Obregia ar fi fost supraevaluate, iar apoi ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive şi de cesionare a societăţilor prestatoare către terţi, pentru a împiedica astfel verificările fiscale.

Membrii grupării ar fi produs astfel Spitalului Obregia un prejudiciu estimat la 3.800.000 de lei şi bugetului de stat de 1.400.000 de lei.

La finalul percheziţiilor vor fi audiate la sediul Poliţiei Române 15 persoane, urmând ca în cazul acestora să fie dispuse măsuri legale.

În această cauză se fac cercetări pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi evaziune fiscală prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.

Facturi neînregistrate de 4,5 milioane de euro, găsite după schimbarea lui Marcu

Managerul Spitalului Obregia, Monica Boer, a declarat pentru MEDIAFAX că a găsit la preluarea instituţiei, în decembrie 2009, facturi neînregistrate de 4,5 milioane de euro din perioada în care la conducerea unităţii a fost George Marcu şi l-a acţionat în instanţă pentru grave nereguli financiare.

Monica Boer a preluat conducerea Spitalului de Psihiatrie "Alexandru Obregia" în 21 decembrie 2009, iar unitatea sanitară a trecut în subordinea Primăriei Capitalei în iulie 2010.

Managerul Spitalului "Alexandru Obregia" a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că după ce a preluat conducerea unităţii, au fost găsite facturi neînregistrate în valoare de 4,5 milioane de euro din perioada în care manager a fost George Marcu.

Ulterior au fost înregistrate mai multe facturi, iar după ce au fost făcute evaluări, s-a constatat un prejudiciul de aproximativ 700.000 de euro, a adăugat Monica Boer.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, declara în 30 iunie 2010, înainte de preluarea Spitalului "Alexandru Obregia", că unitatea are de plătit datorii istorice, urmând ca instanţa să decidă cine va plăti aceste sume restante.

"Sunt datorii istorice care datează de trei-patru ani de zile şi pentru care există şi un proces penal. Preluarea spitalului este un act administrativ, vom păstra această datorie, pentru care justiţia va hotărî cine este de vină", spunea atunci Sorin Oprescu.

Totodată, la semnarea procesului verbal pentru preluarea Spitalului "Alexandru Obregia", directorul general al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti din acea perioadă, Marius Savu, declara că Spitalul de Psihiatrie "Alexandru Obregia", are datorii de cinci milioane de euro, pe care Ministerul Sănătăţii s-a angajat să le plătească, la fel ca şi în cazul celorlalte unităţi sanitare transferate către autorităţile locale, la rectificarea bugetară din august 2010.

În iunie 2009, prin ordin al ministrului Sănătăţii, George Marcu a fost trecut din funcţia de manager în cea de director financiar-contabil, întrucât nu îndeplinea condiţiile impuse de MS pentru funcţia de manager. Din iulie până în 21 decembrie 2009, funcţia de manager a fost ocupată interimar de către directorul medical al Spitalului "Alexandru Obregia" din acea perioadă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici