- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (20.03.2013, 09:13)
- Departamentul Eveniment
Percheziţii în judeţul Ilfov, la persoane suspectate de furturi din locuinţe şi din firme
Poliţiştii fac miercuri 16 percheziţii în Ilfov, la locuinţele unor persoane suspectate că au spart 16 locuinţe şi sedii ale unor firme din Bucureşti, Pantelimon şi Popeşti-Leordeni, de unde au furat bani, aparatură electronică, unelte şi materiale de construcţii în valoare de peste 200.000 de lei.

Percheziţii în judeţul Ilfov, la persoane suspectate de furturi din locuinţe şi din firme (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În urma percheziţiilor, 16 persoane, cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani, vor fi duse la sediul Poliţiei Ilfov pentru audieri.
"Membrii grupării sunt suspectaţi de comiterea a 16 furturi din societăţi comerciale şi locuinţe, fapte prin care au creat părţilor vătămate un prejudiciu de peste 200.000 de lei", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Ilfov.
Anchetatorii au stabilit că membrii grupării au furat din locuinţe şi firme din Bucureşti şi din localităţile ilfovene Pantelimon şi Popeşti-Leordeni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
"Membrii grupării au pătruns în imobile prin forţarea uşilor şi a geamurilor tip termopan, când proprietarii nu erau acasă şi au sustras sume de bani şi aparatură electronică. Din societăţi comerciale, suspecţii au sustras, în general, materiale şi unelte folosite în construcţii", a precizat sursa citată.
În locuinţele percheziţionate au fost găsite mai multe bunuri care ar fi fost furate de membrii grupării.
Percheziţiile sunt făcute de ofiţeri de la Poliţia oraşului Popeşti-Leordeni, cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciul Acţiuni Speciale Ilfov.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe