PERCHEZIŢII în Olt la persoane suspectate de trafic de persoane şi de minori

Procurorii DIICOT fac, miercuri, 25 de percheziţii în judeţul Olt, la locuinţele unor persoane suspectate că au dus în Anglia şi Italia peste 200 de persoane, printre care şi minori, pe care le-au obligat să se prostitueze sau să cerşească, obţinând din exploatarea acestora peste 500.000 de euro.

Urmărește
415 afișări
Imaginea articolului PERCHEZIŢII în Olt la persoane suspectate de trafic de persoane şi de minori

PERCHEZIŢII în Olt la persoane suspectate de trafic de persoane şi de minori (Imagine: Alexandru Solomon/Mediafax foto)

La finalul percheziţiilor vor fi duse la audieri, la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Olt, o sută de persoane.

Grupul infracţional, constituit din 25 de persoane, era condus de Sorin Florin Izdraila, zis Sorin Magnatul, în vârstă de 28 de ani, exponent al lumii interlope din judeţul Olt, potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

"În fapt se reţine că membrii grupării au recrutat şi exploatat în Anglia şi Italia, prin obligarea la practicarea prostituţiei şi cerşetoriei, un număr de peste 200 de victime, obţinând din activitatea infracţională suma de peste 500.000 euro", se arată întră-un comunicat de presă al DIICOT.

Procurorii fac cercetări în acest caz pentru trafic de persoane şi de minori.

Percheziţiile sunt făcute de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Olt, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, cu sprijinul BCCO Craiova, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt, SAS Olt, Poliţiei Judeţene Olt şi Brigăzii Mobile "Fraţii Buzeşti" Craiova. Suportul tehnic a fost asigurat de SRI - Direcţia Judeţeană de Informaţii Olt şi SIPI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici