- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Percheziţii la Clubul Sportiv Jiul Petroşani, în biroul omului de afaceri Alin Simota. DIICOT: Simota, liderul unei grupări care şantaja oameni de afaceri din Hunedoara
Anchetatorii au descins, marţi dimineaţă, la Clubul Sportiv Jiul Petroşani, unde au făcut percheziţii în biroul finanţatorului echipei de fotbal, Alin Simota, în prezenţa acestuia. Consilierul local din Petroşani Alin Simota era liderul unei grupări care şantaja oameni de afaceri din Hunedoara, la cererea lui fiind executate acte de violenţă şi răpiri ale unor persoane, pentru ca acestea să divulge adresele datornicilor de la care avea de recuperat bani, potrivit DIICOT.
Alin Simota (Imagine: Laurentiu Mich/Mediafax Foto)
Cercetările în acest caz sunt făcute împreună cu ofiţeri delegaţi de la IPJ Alba şi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba-Iulia, cu suportul tehnic, informativ şi logistic al Serviciului Român de Informaţii, DIPI şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba.
Surse din rândul anchetatorilor declarau pentru MEDIAFAX că procurorii au descins, marţi dimineaţă, la Clubul Sportiv Jiul Petroşani, unde au făcut percheziţii în biroul finanţatorului echipei de fotbal, Alin Simota, în prezenţa acestuia, care a fost ridicat de la locuinţa sa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
DIICOT: Alin Simota, liderul unei grupări care şantaja oameni de afaceri din Hunedoara
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Alba-Iulia au destructurat o grupare infracţională organizată deosebit de violentă, constituită din opt persoane, care a acţionat în principal în judeţul Hunedoara şi ar fi şantajat oameni de afaceri locali.
Gruparea infracţională era organizată pe paliere de comandă şi execuţie, fiind suspectată de acte de violenţă, şantaj, cămătărie şi înşelaciune, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Din probele aflate la dosar rezultă că liderul grupării era Alin Simota, care transmitea ordinele către inculpatul Constantin Cristian Litera, iar acesta asigura punerea lor în executare.
"La solicitarea lui Simota Alin, au fost executate mai multe acte de violenţă la comandă, răpiri şi şantaje asupra unor persoane, cu scopul de a fi divulgate adresele unde se află datornici de la care acesta avea de recuperat sume de bani sau pentru ca aceştia să-şi retragă memoriile şi plângerile formulate către diverse instituţii", au precizat procurorii DIICOT.
Anchetatorii au mai stabilit că un candidat la funcţia de consilier local a fost agresat la solicitarea lui Alin Simota, pentru că s-a opus unor cereri şi proiecte de lucrări solicitate de firmele pe care acesta le administra.
Alin Simota este consilier local PNL la Petroşani, iar în mandatul 2008-2012 a fost consilier judeţean la Hunedoara.
Simota, care este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din judeţ, fiind şi finanţator al echipei de fotbal Jiul Petroşani, a dezvoltat afaceri atât în domeniul construcţiilor, cât şi în domeniul energetic, câştigând mai multe licitaţii organizate de CJ, în perioada în care a fost consilier judeţean.
Alin Simota, care a controlat de-a lungul timpului mai multe societăţi comerciale, unele dintre ele intrând în insolvenţă, s-a aflat de mai multe ori în atenţia anchetatorilor pentru evaziune fiscală, stopaj la sdursă şi emitere de file cec fără acoperire.
Potrivit ultimei declaraţii de avere completată în 31 iulie 2012, după preluarea mandatului de consilier local la Petroşani, Alin Simota are în proprietate o garsonieră de 23 de metri pătraţi cumpărată în 2005. El nu are menţionate în declaraţia de avâre maşini, terenuri sau alte bunuri a căror valoare să depăşească 5.000 de euro şi nici sume în conturi sau depozite bancare.
Consform aceleiaşi declaraţii, Simota a încasat în anul fiscal anterior 7.426 de lei din indemnizaţia de consilier judeţean şi alţi 2.508 lei ca inginer la SC Simar Comimpex.
În declaraţia de avere pe care a completat-o în 13 iunie 2012, la încheierea mandatului de consilier judeţean, Simota scria că are, pe lângă garsoniera din Petroşani, un apartament în Bucureşti de 58 de metri pătraţi, din 2004, un apartament la Cannes, în Franţa, din 2007, în suprafaţă de 860 de metri pătraţi şi o casă în SUA, cumpărată în 2006.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 16:26
Ciolacu: În acest moment avem o coaliţie majoritară în Parlamentul României
-
astăzi, 16:20