- Home
- Social
- BAIA MARE, (07.10.2014, 09:21)
- Otilia Ciocan
Percheziţii la ROMATSA - Direcţia Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare, într-un caz de corupţie
Procurorii fac, marţi, şapte percheziţii în judeţul Maramureş, printre care şi la sediul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare din cadrul ROMATSA, printre cei vizaţi fiind şi directorul instituţiei, pentru fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2012-2014.
Urmărește
1169 afișări
Percheziţii la Direcţia Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare, într-un caz de corupţie (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că în această cauză se fac cercetări privind "suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2012-2014".
Potrivit DNA, anchetatorii au descins marţi la şapte adrese din municipiul Baia Mare şi din localităţile învecinate, dintre care două la sediul unei instituţii publice şi restul la domiciliile unor persoane.
Surse judicare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia publică unde se fac percheziţii este la ROMATSA - Direcţia Serviciilor de Navigaţie Aeriană (DSNA) Baia Mare.
Conform surselor citate, printre persoanele vizate sunt directorul DSNA Baia Mare, Traian Riţiu, şi contabila unei firme.
Ancheta în acest caz este făcută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Baia Mare, acţiunea fiind sprinjinită de Serviciul Român de Informaţii şi de Direcţia Generală Anticorupţie.
Şeful Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare: DNA vizează lucrări executate acum 4 ani
Traian Riţiu, directorul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare din subordinea ROMATSA a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX că ancheta vizează lucrări de reparaţii făcute în ultimii trei-patru ani.
”Cercetările vizează lucrări de reparaţii executate în cadrul instituţiei în ultimii trei-patru ani. Nu cunosc mai multe amănunte, sunt cu procurorii DNA aici”, a declarat, marţi dimineaţă, Traian Riţiu, directorul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Baia Mare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe