- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.11.2014, 12:09)
- Otilia Ciocan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Tudor Pendiuc, adus la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie, în urma unor percheziţii la Primăria Piteşti şi la sediile unor firme
Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a fost adus, joi, la DNA central, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie. Procurorii DNA au făcut joi percheziţii la Primăria Piteşti, la locuinţa lui Pendiuc şi la sediile mai multor firme, într-un dosar care vizează fapte de corupţie din perioada 2007-2014, privind acordarea unor contracte de achiziţii publice, prejudiciul fiind de aproximativ un milion de euro.
Urmărește
4259 afișări
Tudor Pendiuc, adus la DNA (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
UPDATE 12:43 - Primarul Tudor Pendiuc, adus la DNA pentru a fi audiat în dosarul de corupţie
Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a fost adus, joi, la DNA central, pentru a fi audiat în dosarul de corupţie, după ce anchetatorii au făcut percheziţii la locuinţa acestuia şi la instituţia pe care o conduce.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Călin Georgescu, apreciat în Rusia pentru pozițiile sale anti-NATO. Kremlinul susține că urmărește îndeaproape alegerile din România
-
Ion Cristoiu: Căderea lui Ciolacu este o stupefacţie egală cu fuga lui Ceauşescu. Iohannis i-a îngropat şi pe Ciucă, şi pe Ciolacu
-
Ce legătură este între Călin Georgescu, Clubul de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
-
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok după alegerile prezidenţiale din România
Primăria Piteşti şi locuinţa lui Tudor Pendiuc au fost percheziţionate de procurori. În acelaşi dosar au fost făcute percheziţii la sediile mai multor firme, precum şi la locuinţele unor persoane, din Piteşti şi Bucureşti.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârşire, în perioada 2007 - 2014, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie", a arătat DNA, într-un comunicat de presă.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul vizează activitatea de transport public de persoane, realizată, în ultimii şapte ani, de o asociere de firme, între care SC Publitrans 2000 SA, firmă deţinută în totalitate de Consiliul Local Piteşti, şi două firme private, respectiv SC CNCD SA şi SC Girexim Universal SA.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în urmă cu mai mulţi ani, Primăria Piteşti şi primarul Tudor Pendiuc ar fi susţinut şi realizat o asociere între SC Publitrans 2000 SA, firma Consiliului Local, şi două firme private - SC CNCD SA şi SC Girexim Universal SA -, asociere în baza căreia SC Publitrans SA se obliga să pună la dispoziţie baza materială, respectiv clădiri şi terenuri, dar şi personal calificat, iar cele două firme ar fi urmat să pună la dispoziţie 80 de autobuze pentru transport public deţinute în proprietate, fapt prevăzut şi în caietul de sarcini.
Conform surselor citate, asocierea dintre cele două firme nu a deţinut autobuzele, aşa cum prevedea caietul de sarcini, iar în aceste condiţii Comisia de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei Piteşti ar fi primit date false cu privire la deţinerea autobuzelor cu care asocierea CNCD SA - Girexim Universal SA trebuia să vină ca aport la această asociere.
Oferta asocierii dintre SC CNCD SA şi SC Girexim Universal SA a fost considerată de către comisia de evaluare ca fiind singura care îndeplinea condiţiile de calificare pentru încheierea contractului, deşi asocierea dintre cele două firme nu deţinea autobuzele.
Ulterior încheierii contractului, Consiliul Local Piteşti ar fi alocat de la bugetul local subvenţii de peste 50 de milioane de lei pentru transportul public.
Pentru a gira încheierea şi derularea contractului între firma Consiliului Local şi asocierea dintre cele două firme private, primarul Tudor Pendiuc ar fi primit de la administratorul celor două firme bani şi bunuri, inclusiv o locuinţă într-un cartier rezidenţial din Capitală, spun sursele judiciare citate.
În 27 martie anul acesta Consiliul Local Piteşti a validat, prin vot, un "Acord formal privind îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public stabilit prin Contractul de delegare a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Piteşti". Acordul formal prevede continuarea activităţii de transport public de persoane prestată de SC Publitrans şi asocierea CNCD SA - Girexim Universal SA, începând de la 1 martie 2014 pe o perioadă de cel mult doi ani.
Conform articolului 1 din acordul formal aprobat anul acesta de autoritatea locală, SC Publitrans şi asocierea dintre cele două firme private stabilesc ”să efectueze transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Piteşti începând cu data de 1.03.2014, în conformitate cu prevederile cuprinse în Contractul de Asociere în participaţiune nr. 1029/22.02.2008 cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de maxim doi ani”. La articolul 2 din Acord se precizează că această perioadă de doi ani poate fi redusă cu o notificare făcută de firma Consiliului Local cu cel puţin zece luni înainte de data la care se propune încetarea.
La momentul votării în Consiliul Local al respectivului acord formal, consilierii PNL din Consiliul Local Piteşti s-au opus, invocând că legislaţia românească şi cea europeană nu permit prelungirea contractelor în participaţiune.
”Menţionăm că există probleme de legalitate şi în ceea ce priveşte contractul iniţial, consilieri locali din legislaturile anterioare dând explicaţii la DNA referitor la acest contract şi la modul cum s-a acordat subvenţia corespunzătoare. Noi considerăm că rezolvarea acestei probleme era extrem de simplă, dacă conducerea Primăriei Piteşti ar fi început demersurile pentru achiziţionarea unor noi autobuze în urmă cu doi ani. Adresăm această întrebare conducerii S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. şi conducerii Primăriei Piteşti. Care sunt motivele amânării până în ultimul moment a unei soluţii şi de ce rezolvarea problemei transportului local în Piteşti a presupus existenţa unui vot al unor consilieri locali care i-ar putea aduce în faţa procurorilor DNA? Mai precizăm că există o adresă din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, ce nu a fost adusă la cunoştinţa tuturor consilierilor, care precizează fără echivoc, că aceste contracte nu pot fi prelungite”, susţineau membrii PNL din Consiliul Local Piteşti, într-un comunicat de presă dat publicităţii după aprobarea acestui acord formal, prin se prelungea activitatea de transport public prestată de Publitrans şi ascoierea dintre cele două firme private.
Percheziţiile pe care procurorii DNA le-au făcut la sediul Primăriei Piteşti şi al primarului Tudor Pendiuc vizează activitatea de transport public de persoane din municipiu, transport realizat, în ultimii şapte ani, de către o asociere de firme, între care SC Publitrans 2000 SA, firmă deţinută în totalitate de Consiliul Local Piteşti şi două firme private, respectiv SC CNCD SA şi SC Girexim Universal SA.
Surse din rândul anchetatorilor spun că ancheta vizează faptul că în urmă cu mai mulţi ani Primăria Piteşti şi primarul Tudor Pendiuc ar fi susţinut şi realizat o asociere între SC Publitrans 2000 SA, firma Consiliului Local, şi două firme private - SC CNCD SA şi SC Girexim Universal SA -, asociere în baza căreia SC Publitrans SA se obliga să pună la dispoziţie baza materială, respectiv clădiri şi terenuri, dar şi personal calificat, iar cele două firme ar fi urmat să pună la dispoziţie 80 de autobuze pentru transport public deţinute în proprietate, fapt prevăzut şi în caietul de sarcini.
Potrivit surselor citate, asocierea dintre cele două firme nu a deţinut autobuzele, aşa cum prevedea caietul de sarcini, iar în aceste condiţii Comisia de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei Piteşti ar fi primit date false cu privire la deţinerea autobuzelor cu care asocierea CNCD SA - Girexim Universal SA trebuia să vină ca aport la această asociere.
Oferta asocierii dintre SC CNCD SA şi SC Girexim Universal SA a fost considerată de către comisia de evaluare ca fiind singura care îndeplinea condiţiile de calificare pentru încheierea contractului, deşi asocierea dintre cele două firme nu deţinea autobuzele.
Ulterior încheierii contractului, Consiliul Local Piteşti ar fi alocat de la bugetul local subvenţii de peste 50 de milioane de lei pentru transportul public.
Pentru a gira încheierea şi derularea contractului între firma Consiliului Local şi asocierea dintre cele două firme private, primarul Tudor Pendiuc ar fi primit de la administratorul celor două firme bani şi bunuri, inclusiv o locuinţă într-un cartier rezidenţial din Capitală, spun sursele judiciare citate.
În 27 martie anul acesta Consiliul Local Piteşti a validat, prin vot, un ”Acord formal privind îndeplinirea obligaţiilor de serviciu public stabilit prin Contractul de delegare a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Piteşti”. Acordul formal prevede continuarea activităţii de transport public de persoane prestată de SC Publitrans şi asocierea CNCD SA - Girexim Universal SA, începând de la 1 martie 2014 pe o perioadă de cel mult doi ani.
Conform articolului 1 din acordul formal aprobat anul acesta de autoritatea locală, SC Publitrans şi asocierea dintre cele două firme private stabilesc ”să efectueze transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Piteşti începând cu data de 1.03.2014, în conformitate cu prevederile cuprinse în Contractul de Asociere în participaţiune nr. 1029/22.02.2008 cu modificările şi completările ulterioare, pe o perioadă de maxim doi ani”. La articolul 2 din Acord se precizează că această perioadă de doi ani poate fi redusă cu o notificare făcută de firma Consiliului Local cu cel puţin zece luni înainte de data la care se propune încetarea.
La momentul votării în Consiliul Local al respectivului acord formal, consilierii PNL din Consiliul Local Piteşti s-au opus, invocând că legislaţia românească şi cea europeană nu permit prelungirea contractelor în participaţiune.
”Menţionăm că există probleme de legalitate şi în ceea ce priveşte contractul iniţial, consilieri locali din legislaturile anterioare dând explicaţii la DNA referitor la acest contract şi la modul cum s-a acordat subvenţia corespunzătoare. Noi considerăm că rezolvarea acestei probleme era extrem de simplă, dacă conducerea Primăriei Piteşti ar fi început demersurile pentru achiziţionarea unor noi autobuze în urmă cu doi ani. Adresăm această întrebare conducerii S.C. PUBLITRANS 2000 S.A. şi conducerii Primăriei Piteşti. Care sunt motivele amânării până în ultimul moment a unei soluţii şi de ce rezolvarea problemei transportului local în Piteşti a presupus existenţa unui vot al unor consilieri locali care i-ar putea aduce în faţa procurorilor DNA? Mai precizăm că există o adresă din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, ce nu a fost adusă la cunoştinţa tuturor consilierilor, care precizează fără echivoc, că aceste contracte nu pot fi prelungite” susţineau membrii PNL din Consiliul Local Piteşti într-un comunicat de presă dat publicităţii după aprobarea acestui acord foremal prin se prelungea activitatea de transport public prestată de Publitrans şi ascoierea dintre cele două firme private.
Procurorii DNA fac percheziţii, joi, la Primăria Piteşti, la locuinţa primarului Tudor Pendiuc şi la sediile mai multor firme, într-un dosar care vizează fapte de corupţie din perioada 2007-2014, privind acordarea unor contracte de achiziţii publice, prejudiciul fiind de aproximativ un milion de euro.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că procurorii fac 18 percheziţii în Bucureşti, Piteşti şi localităţile învecinate acestora, dintre care una este sediul unei instituţii publice, iar restul la societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane.
"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârşire, în perioada 2007 - 2014, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie", a precizat sursa citată.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că instituţia publică unde se fac percheziţii este Primăria Piteşti. De asemenea, procurorii percheziţionează şi locuinţa primarului din Piteşti, Tudor Pendiuc.
Potrivit surselor citate, dosarul vizează fapte de corupţie privind acordarea unor contracte de achiziţii publice mai multor firme, la care procurorii fac percheziţii. Unul dintre aceste contracte are legătură cu achiziţiile făcute de Regia de Transport Public Piteşti, privind cumpărarea mai multor autobuze.
Prejudicul estimat de procurori în această cauză ar fi de aproximativ un milion de euro, fiind produs între 2007 şi 2014, au mai arătat sursele citate.
Procurorii sunt sprijiniţi în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.
Social-democratul Tudor Pendiuc este unul dintre cei mai longevivi primari din România. El a fost ales primar al municipiului Piteşti pentru prima dată în anul 1992 şi de atunci ocupă fără întrerupere această funcţie, fiind reales de piteşteni la fiecare patru ani.
Tudor Pendiuc conduce PSD Argeş, după ce fostul preşedinte al organizaţiei judeţene, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese.
Potrivit declaraţiei de avere din iulie 2013, Tudor Pendiuc are două apartamente în Piteşti de 58, respectiv 86 de metri pătraţi, cumpărate în anii 1990 şi 1996 împreună cu soţia sa, precum şi o casă în suprafaţă de 712 metri ptraţi, construită în anul 2005.
Citeşte şi:
Ce avere are primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc
Conform CV-ului postat pe site-ul Primăriei Piteşti, Pendiuc este preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, membru în Comitetul Regiunilor de la Bruxelles şi este şi conferenţiar universitar doctor la Universitatea ”Constantin Brâncoveanu” din Piteşti.
Anul acesta, primarul Piteştiului a primit din partea Asociaţiei Municipiilor din România ”Trofeul de Excelenţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea, modernizarea şi eficientizarea administraţiei publice din România”.
În anul 2011, Tudor Pendiuc a fost decorat de către preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul National ”Pentru Merit” în grad de Ofiţer.
În prezent Tudor Pendiuc conduce PSD Argeş, după ce fostul preşedinte al organizaţiei judeţene, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese.
Citește pe alephnews.ro: Pierderi și demisii după primul tur al alegerilor prezidențiale. Ciolacu nu mai candidează pentru funcție la PSD
Citește pe www.zf.ro: Ce legătură este între Călin Georgescu, Clubul de la Roma, Mugur Isărescu, BNR
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Ce avere are primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe