Prima pagină » Social » Pericol de inundaţii pe mai multe râuri din Ardeal şi Muntenia. Hidrologii au instituit Cod galben

Pericol de inundaţii pe mai multe râuri din Ardeal şi Muntenia. Hidrologii au instituit Cod galben

Pericol de inundaţii pe mai multe râuri din Ardeal şi Muntenia. Hidrologii au instituit Cod galben
Petru Mazilu
23 mart. 2021, 10:49, Social

Hidrologii au redactat un Cod galben de creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri cotelor de atenţie. Avertizarea intră în vigoare marţi, la ora 11.00, şi este valabilă până miercuri, la ora 24.00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna – curs inferior (sector îndiguit – judeţul Satu Mare) şi Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman).

„Risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, care necesită o vigilenţă sporită în cazul desfaşurării unor activităţi expuse la inundaţii. Se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale. În secţiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depăşiri ale cotei de atenţie”, scrie pe portalul Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

Specialiştii atrag atenţia că în funcţie de evoluţia fenomenelor, prognoza hidrologică ar putea fi revizuită.