- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Permisul auto, doar pentru absolvenţii a cel puţin opt clase - proiect legislativ
Senatul a adoptat, miercuri, cu 91 de voturi "pentru", trei "împotrivă" şi două abţineri, o iniţiativă legislativă potrivit căreia persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obţinerea permisului de conducere trebuie să fie absolvenţi a cel puţin opt clase.
Permisul auto, doar pentru absolvenţii a cel puţin opt clase(Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Propunerea legislativă, care vizează modificarea Ordonanţei de Urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, îl are ca autor pe senatorul UDMR Fekete Andras Levente.
Comisia pentru administraţie, care a întocmit raportul, a propus plenului respingerea iniţiativei legislative, susţinând că aplicarea reglemenătrilor propuse ar conduce la apariţia unor situaţii injuste între persoanele care au obţinut permisul de conducere fără îndeplinirea cerinţei ce se propune a fi introdusă şi cele care urmează să obţină permisul de conducere după intrarea în vigoare a legii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
Raportul comisiei a fost respins de plen, fiind înregistrate 58 de voturi "împotrivă", 29 de abţineri şi şapte voturi "pentru".
Propunerea legislativă a fost adoptată cu 91 de voturi "pentru", două abţineri şi trei voturi "împotrivă".
Senatul a fost prima Cameră sesizată cu proiectul de lege, acesta urmând să fie transmis spre dezbatere Camerei Deputaţilor.
În prezent, legislaţia prevede că persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obţinerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie să îndeplinească doar condiţiile de vârstă, să fie apte din punct de vedere medical şi să facă dovada pregătirii teoretice şi practice prin cursuri organizate de unităţi autorizate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.