Peste 1.450 de persoane au donat sânge în campania iniţiată de UNTOLD şi Neversea

  • Peste 1.450 de persoane au donat sânge prin campania Blood Network
  • Alte zeci de pacienţi vindecaţi de COVID au donat plasmă.
Urmărește
214 afișări
Imaginea articolului Peste 1.450 de persoane au donat sânge în campania iniţiată de UNTOLD şi Neversea

Peste 1.450 de persoane au donat sânge în campania iniţiată de UNTOLD şi Neversea

Organizatorii celor două festivaluri anunţă că în cadrul campaniei Blood Network s-au colectat peste 650 litri de sânge, care au salvat peste 4.300 de bolnavi din toată ţara.

Campania de donare de sânge iniţiată de UNTOLD şi Neversea s-a desfăşurat în perioada 8 august şi 13 septembrie, în centrele de transfuzii din ţară, iar în centrele de transfuzii din 10 oraşe a fost prezentă şi caravana mobilă Blood Network.

Fanii care au donat sânge în timpul săptămânii au primit, la alegere, un voucher valoric de 10 euro, pentru achiziţionarea unui abonament la UNTOLD 2021, sau un voucher valoric de 20 de euro, pentru achiziţionarea unui abonament la Neversea 2021.

Cei care au donat sânge în zilele de week-end şi s-au înscris în reţeaua ,,Şi eu Donez” au primit, la alegere, un bilet de o zi la UNTOLD 2021 sau Neversea 2021 şi un voucher de cumpărături de 100 de lei, din partea unui lanţ de supermarket-uri.

Pacienţii vindecaţi de COVID-19 care au donat plasmă au primit un bilet de o zi la UNTOLD 2021 sau Neversea 2021 şi un voucher de cumpărături de 100 de lei.

Blood Network este cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România şi de-a lungul celor 6 ediţii a mobilizat mii de oameni din toată ţara să facă o faptă bună.

În acest an, caravana mobilă s-a extins în 10 oraşe: Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara, Oradea, Târgu-Mureş, Braşov, Ploieşti, Sibiu, Iaşi şi Craiova, iar în Capitală a fost prezentă de două ori, datorită cererii foarte mare de sânge.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
untold,
sânge,
bilete

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici