Slujba de sfinţire a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, şi PS Visarion, episcop de Tulcea.
La ceremonia religioasă au asistat şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul Constantin Harasim, primarul Sucevei, Ion Lungu, dar şi parlamentari. Secretarul general al PNL, senatorul Gheorghe Flutur, şi vicepreşedintele regional al PNL, deputatul Ioan Bălan, au stat în mulţime, în timp ce senatorul PSD Ovidiu Donţu şi senatorul PNL Vasilica Steliana Miron au asistat la slujbă din zona rezervată oficialităţilor.
Catedrala, care are 70 de metri înălţime şi 70 de metri lungime şi poate fi observată din toate colţurile oraşului, urmează să fie pictată pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi.
Construcţia lăcaşului de cult a început în urmă cu 25 de ani, iar până în prezent aceasta a beneficiat de o finanţare de 1,8 milioane de euro de la bugetul local, reprezentanţii bisericii evitând să precizeze costul total.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că aceasta este acum cea mai mare catedrală ortodoxă din România, până la finalizarea construcţiei Catedralei Neamului.