Peste 100 de tineri din ţări europene celebrează Paştele în parohii din Bucureşti: "Să luptăm împreună pentru o lume mai dreaptă" - GALERIE FOTO

Peste 100 de tineri din ţări europene celebrează Paştele în parohii din Bucureşti, în cadrul unui pelerinaj organizat de Comunitatea Taizé la invitaţia Patriarhului Daniel, oaspeţii având ocazia de lua parte la tradiţiile ortodoxe, potrivit reprezentanţilor parohiilor Sf.Ambrozie şi Şerban Vodă.

Urmărește
1231 afișări
Imaginea articolului Peste 100 de tineri din ţări europene celebrează Paştele în parohii din Bucureşti: "Să luptăm împreună pentru o lume mai dreaptă" - GALERIE FOTO

Peste 100 de tineri din ţări europene celebrează Paştele în parohii din Bucureşti: "Să luptăm împreună pentru o lume mai dreaptă" - FOTO

Peste 100 de tineri din Polonia, Franţa, Germania, Belarus, Serbia, Marea Britanie, Belgia, Ungaria, Italia, Spania şi Portugalia se află în Bucureşti în perioada 27 aprilie-2 mai, în cadrul unei noi etape a "pelerinajului încrederii", "rodul unei relaţii îndelungate" între Comunitatea ecumenică Taizé (Franţa) şi Biserica Ortodoxă Română.

"Este o oportunitate de a descoperi vitalitatea parohiilor ortodoxe de astăzi şi de a vorbi despre provocările cu care se confruntă aceste comunităţi în societatea modernă românească şi europeană. În acest fel, sperăm să ne îmbogăţim şi să ne susţinem reciproc în timp ce încercăm să fim martori ai Evangheliei", precizează Comunitatea ecumenică din Franţa.

Tinerii, veniţi în Capitală cu binecuvântarea Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, au fost însoţiţi de fraţii Alois şi James, fiind găzduiţi în familii din parohiile Şerban Vodă, Apărătorii Patriei II / Sfântul Ambrozie, Acoperământul Maicii Domnului (Titan), Sfântul Antonie cel Mare (Titan), Sfântul Ilie Gorgani (Mântuleasa), Biserica Albă, Sfântul Haralambie/Flămânda, Sfântul Ştefan/Cuibul cu Barză şi Sfântul Silvestru.

Invitaţii au participat la toate activităţile liturgice din perioada pascală, inclusiv la un atelier de încondeiere a ouălor organizat în Parohia Sfântul Ambrozie.

"Am trăit o experienţă unică. Cu sufletele noastre primitoare de străini, am primit tineri din toată Europa cu toată căldura, ca pe nişte adevăraţi fraţi. Am fost în această săptămână într-o atmosferă unică, plăcută şi interesantă. Am avut aceşti tineri trimişi de către Dumnezeu la noi să guste şi ei din frumuseţea nealterată a ortodoxiei. Am fost plăcut impresionat să găsesc între cei zece oaspeţi suflete alese, curate şi deschise spre a trăi alături de noi taina credinţei noastre ortodoxe. Au venit să ne cunoască. N-am întâlnit în sufletul lor nici urmă de vicleşug. Am descoperit tineri care ca şi noi - sau chiar mai mult decât noi - au postit, ţinând post negru în Vinerea Patimilor, ca să fie şi ei ca noi. Au participat cu noi la procesiunea din Vinerea Mare, purtând în mâini torţe şi icoane. Ne-am bucurat împreună în Duminica Învierii, trăind cu anticipaţie bucuria aceea în care Biserica va fi, prin lucrarea Duhului Sfânt, una", a declarat pentru MEDIAFAX părintele Dinu Pompiliu, preot paroh la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti.

"Suntem deschişi spre asemenea evenimente. Am socotit această activitate ca pe o mărturisire. Tinerii au venit să vadă, au adresat întrebări şi au primit răspunsuri. Ne punem şi noi întrebarea când oare vom fi una şi ne răspundem: această lucrare anevoie nu poate fi făcută decât de Dumnezeu Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt, ca să fim una, aşa cum s-a rugat Domnul nostru Iisus Hristos", a subliniat părintele Dinu Pompiliu.

"Prezenţa în parohia noastră a unor tineri din Europa, prieteni ai Comunităţii Taize, a oferit un prilej deosebit pentru dialog între tinerii creştini ai comunităţilor noastre religioase şi pentru descoperirea frumuseţilor spiritualităţii bisericilor noastre, respectiv a rădăcinilor creştine ale continentului nostru european. Tinerii găzduiţi în familiile noastre sunt persoane implicate în comunităţile lor religioase care au adus o mărturie interesantă asupra rolului pe care tinerii îl pot avea în societatea contemporană, confruntarea acestora cu diverse forme ale ateismului şi cu alte probleme cărora trebuie să le facă faţă comunitatea creştină a Europei contemporane", a declarat pentru MEDIAFAX părintele Mircea Alexă Uţă, preot paroh al Bisericii Apărătorii Patriei II/Sfântul Ambrozie din Bucureşti.

"Întâlnirea a fost scurtă, dar am reuşit să mă familiarizez cu sărbătorile ortodoxe. Astăzi, am mers la o altă biserică şi am simţit lipsa comunităţii parohiale în care am fost găzduită. Există lucruri diferite de cele cu care sunt obişnuită, dar există o parte foarte mare care ne uneşte. În opinia mea, mai important decât ritualurile este credinţa în Dumnezeu, care ne îndeamnă să ne iubim unii pe alţii, indiferent de unde suntem, de ce confesiune avem, indiferent dacă suntem sau nu bogaţi. Mesajul adresat credincioşilor creştini ar fi să luptăm împreună pentru o lume mai dreaptă. Împreună putem reuşi să aducem Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ, iar, când văd situaţia contemporană, îmi dau seama că trebuie să fim solidari", a declarat pentru MEDIAFAX Elisabeth Langner, o tânără de 29 de ani din Germania. Ea a lucrat un an la Timişoara, vorbeşte limba română şi este îndrăgostită de România.

"Am fost impresionaţi de credinţa profundă a românilor şi de dragostea onestă pe care ne-au arătat-o", a spus Jovan Stojanovici, un tânăr în vârstă de 28 de ani din Serbia.

"A fost o perioadă foarte frumoasă; sunt din Belarus, o ţară ortodoxă; am fost foarte impresionată de bogăţia tradiţiilor ortodoxe din România, de ospitalitatea şi deschiderea enoriaşilor din parohia în care am fost găzduită", ne-a spus Iryna Hubskaja, în vârstă de 24 de ani.

Comunitatea Taizé este un ordin monahal ecumenic cu sediul în centrul Franţei, având circa 100 de fraţi catolici şi protestanţi. Comunitatea Taize organizează anual numeroase reuniuni ecumenice la care participă zeci de mii de persoane din Europa şi din întreaga lume.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici