- Home
- Social
- SFÂNTU GHEORGHE, (15.12.2014, 18:53)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Peste 150 de persoane au intonat imnul Ungariei în faţa Prefecturii Covasna, în semn de protest
Peste 150 de persoane au intonat, luni după-amiază, imnul Ungariei, în faţa Prefecturii Covasna, în semn de protest faţă de amenda de 5.000 de lei dată de instituţie Partidului Civic Maghiar (PCM), pentru intonarea aceluiaşi imn la Ziua solidarităţii naţionale a maghiarilor, din 4 iunie.
Urmărește
20112 afișări
Peste 150 de persoane au intonat imnul Ungariei în faţa Prefecturii Covasna, în semn de protest (Imagine: Laszlo Mihaly/Mediafax Foto)
La iniţiativa PCM, peste 150 de persoane s-au adunat, luni, cu drapelul Ungariei şi cu steaguri secuieşti, în faţa Prefecturii Covasna, unde au cântat imnul Ungariei de mai multe ori, au citit pasaje din Biblie şi au spus rugăciuni.
"Ne-a ajuns cuţitul la os. Este o jignire către comunitatea maghiară, către naţiunea maghiară făcută de prefectul judeţului Covasna, cel care a zis că vrea prietenie între popoare la vremea când s-a angajat să ocupe această funcţie. Să nu putem intona imnul naţional, care este şi un cântec religios, să nu-l putem cânta în Ziua maghiarilor de pretutindeni, Ziua unităţii naţionale, când peste tot în lume maghiarimea cântă acest imn, noi să nu avem dreptul, eu zic că este o jignire", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Gazda Zoltán.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Războiul din Ucraina. Ce este noua armă folosită de Rusia în Ucraina. Putin spune că se deplasează cu 3 km pe secundă.
-
Activitatea RAR, în continuare blocată. Nu se pot face ITP-uri în nicio staţie din ţară
-
Alegeri prezidenţiale 2024: Cine sunt cei 13 candidaţi în cursa pentru Cotroceni şi care sunt programele lor politice propuse
El a adăugat că acţiunile de protest vor continua şi zilele următoare şi că, între timp, au fost demarate procedurile de contestare a sancţiunii date de Prefectura Covasna.
La acţiune au fost prezenţi membrii tuturor partidelor maghiare, inclusiv liderul UDMR Covasna, Tamás Sándor, care a spus că se va implica activ în organizarea protestelor din zilele următoare.
"Vă anunţ că, de mâine (marţi - n.r.), UDMR este alături de PCM în ceea ce înseamnă organizarea acestui eveniment. Intenţia noastră este ca în fiecare zi să fim cât mai mulţi, iar vineri să fim foarte mulţi aici în faţa Prefecturii. Eu sunt mândru că sunt secui, că sunt maghiar, sunt mândru de imnul nostru maghiar, aşa cum şi românii sunt mândri de imnul naţiunii române. Cred că acesta este punctul zero, şi acesta s-a rupt la guvernanţii de la Bucureşti. E treaba lor din ce cauză, însă simt şi pot să afirm că este o răfuială politică venită din partea Bucureştiului, pentru că secuii au votat cum au votat la turul doi al alegerilor prezidenţiale, şi pentru că UDMR a ieşit de la guvernare, iar deja a doua zi s-a rupt aţa", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele UDMR Covasna, Tamás Sándor.
La rândul său, prefectul de Covasna, Marius Popica, a declarat, într-o conferinţă de presă, că amenda nu a fost dată pentru intonarea imnului Ungariei la manifestarea din 4 iunie, ci pentru că nu a fost intonat şi imnul României.
"Prefectura nu a interzis şi nu va interzice niciodată intonarea vreunui imn. Aici vorbim strict de o amendă dată organizatorilor pentru faptul că nu s-a intonat şi imnul României, aşa cum ar fi fost normal. Imnul Ungariei, sau al altui stat poate fi cântat oricum şi oriunde, însă dacă este intonat într-un cadru organizat, la evenimente festive, trebuie să fie urmat de imnul României ca semn de respect faţă de imnul ţării respective. Trăim într-un stat de drept, oamenii se pot manifesta cum doresc, dar să respecte simbolurile statului de drept", a declarat Popica.
În urmă cu câteva zile, Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a fost amendat de Prefectură cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică organizată, în 4 iunie, în municipiul Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilei solidarităţii naţionale a maghiarilor şi comemorării Tratatului de la Trianon.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara, sâmbătă, că i-a semnalat premierului Victor Ponta problemele legate de "dorinţa" prefectului de Covasna de "a se război" cu simboluri maghiare, "imn, steaguri", arătând că ele "pot fi rezolvate foarte uşor, până când ajung lista Guvernului şi structura" în Parlament.
Luni, Kelemen Hunor a declarat că a vorbit cu premierul Ponta despre situaţia de la Covasna creată de prefect şi a arătat acest lucru a dus la schimbarea poziţiei iniţiale a Uniunii de a vota Guvernul Ponta 4, urmând ca o decizie să fie luată în grupurile parlamentare.
Citește pe alephnews.ro: Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe