BOBOTEAZA: Mii de credincioşi, la bisericile din ţară pentru a lua agheasmă mare

Peste 3.000 de credincioşi au participat la slujba de Bobotează de la Catedrala Patriarhală şi la sfinţirea apei la sărbătoarea Botezului Domnului, apoi au stat la coadă pentru a lua agheasmă mare, unii spunând că iau pentru ei, dar şi pentru rude şi prieteni care nu au putut ajunge la biserică. Şi la bisericile din ţară, credincioşii au participat la slujba de Bobotează şi au luat apă sfinţită.

Urmărește
712 afișări
Imaginea articolului BOBOTEAZA: Mii de credincioşi, la bisericile din ţară pentru a lua agheasmă mare

BOBOTEAZA: Mii de credincioşi, la bisericile din ţară pentru a lua agheasmă mare (Imagine: Florin Novac/Mediafax Foto)

Oamenii au venit încă de la ora 8.00 la Catedrala Patriarhală, având cu ei sticle şi chiar bidoane de cinci litri, pentru a lua agheasmă mare.

Credincioşii veniţi de dimineaţă au stat mai întâi în Catedrala Patriarhală, unde PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat slujba Sfintei Liturghii, alături de PS Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, şi de un sobor de preoţi şi diaconi.

Patriarhul Daniel le-a vorbit oamnilor prezenţi la slujbă despre importanţa marelui praznic al Botezului Domnului.

"În sărbătoarea aceasta mare şi sfântă a Botezului Domnului este cuprinsă întreaga vedere duhovnicească a vieţii creştine. Cel ce este botezat în numele Preasfintei Treimi trebuie să fie toată viaţa un mărturisitor al iubirii Preasfintei Treimi. Cel ce prin botez a intrat în biserică trebuie să facă din toată existenţa lui o existenţă bisericească", a spus PF Daniel.

În continuare patriarhul Daniel a explicat că Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numeşte şi "Arătarea Domnului", "Descoperirea Cuvântului Întrupat", "Epifania" sau "Teofania", deoarece rememorează momentul când Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, ocazie cu care s-a arătat lumii Sfânta Treime: "glasul Tatălui se face auzit din ceruri, Fiul este întrupat şi stă în râul Iordan, iar Sfântul Duh se coboară în chip de porumbel".

Mântuitorul a venit la Sfântul Ioan la Iordan când avea vârsta de 30 de ani, la evrei această vârstă fiind cea a maturităţii. Botezul lui Ioan nu este tot una cu botezul creştin, deoarece ceea ce a săvârşit Sfântul Ioan Proorocul la Iordan era doar o prefigurare a botezului creştin care îşi are începutul în Pogorârea Duhului Sfânt la 50 de zile după Învierea Domnului şi la 10 zile după Înălţarea sa la cer, a mai spus PF Daniel.

Apoi slujba s-a mutat afară, unde erau adunaţi deja peste 3.000 de credincioşi, aşezaţi în linie câte trei, patru şi formând mai multe rânduri dinspre Catedrală, înconjurând biserica şi coborând spre bazele dealului Patriarhiei.

Patriarhul Daniel a evidenţiat din nou importanţa Botezului, punând accent pe apa sfinţită pe care oamenii şi-o doresc atât de mult.

"Botezul este începutul vieţii veşnice, legătură de viaţă şi de iubire a noastră cu Dumnezeu tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Noi eram copii când am fost botezaţi, dar acum, fiind maturi, în fiecare an sărbătoarea Botezului Domnului este o reînnoire a botezului nostru. Agheasma mare este izvor de binecuvântare şi de bucurii. Ea este izvor de nestricăciune, de sfinţenie, de iertare de păcate, de vindecare de boli", a mai spus PF Daniel.

El a explicat că agheasma mare se bea începând de luni, pe nemâncate, opt zile la rând până în 14 ianuarie, cifra opt însemnând veşnicie.

Agheasma mare se foloseşte şi atunci când cineva este grav bolnav şi nu se poate împărtăşi sau de persoanele oprite de la sfânta împărtăşanie.

"Persoanele oprite de la sfânta împărtăşanie pot să bea agheasmă mare în joia dinaintea Paştilor, de Crăciun, de Bobotează şi de sărbătoarea sfinţilor Petru şi Pavel. După agheasma mare se ia anafura, şi nu înainte, ca la agheasma mică", a explicat Patriarhul Daniel.

BUZĂU

Circa două sute de enoriaşi cu doi preoţi au pornit din faţa Catedralei "Sfântul Sava" din municipiul Buzău şi au mers pe jos circa trei - patru kilometri până pe unul din malurile râului Buzău, acolo unde are loc, de Bobotează, procesiunea şi slujba de sfinţire a apelor râului.

În total, aproximativ o mie de buzoieni au asistat la slujbă şi la momentul aruncării crucii în apele râului Buzău.

După oficierea slujbei religioase şi sfinţirea cisternei cu Aghiasmă Mare care urma să fie împărţită enoriaşilor strânşi pe malul râului Buzău unul dintre preoţi a aruncat în apă o cruce din lemn după care au sărit şase tineri, încondiţiile în care se înregistrau doar câteva grade Celsius şi ningea uşor.

Doi tineri, Adrian Costin Bogdan, de 21 de ani, şi Ionuţ Octavian Blaj, de 26 de ani, au prins crucea aruncată în râul Buzău şi au reuşit să o aducă înot la mal, cei doi tineri nefiind la prima încercare de acest gen.

Ulterior, cei aproximativ o mie de enoriaşi care au participat la procesiunea de la malul râului Buzău au fost binecuvântaţi de către preoţi şi s-au aşezat la coadă pentru primi apă sfinţită dintr-o cisternă de cinci tone.

Mai mulţi jandarmi au fost mobilizaţi pentru a nu se înregistra incidente, şi deşi enoriaşii au fost în număr mare, împărţirea apei sfinţite a decurs fără probleme.

CONSTANŢA

Peste 15.000 de credincioşi au participat, duminică, la slujba de Bobotează oficiată pe faleza Cazinoului din Constanţa de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Teodosie, care a mers cu o şalupă pentru a arunca în mare trei cruci din lemn, între cei care s-au încumetat să le recupereze fiind şi o fată.

După ce a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a pornit, de la ora 11.30, într-o procesiune spre faleza Cazinoului din Constanţa, unde a oficiat, de la ora 12.00, slujba de sfinţire a apelor.

După slujba Aghiasmei Mari, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a urcat într-o şalupă şi a plecat în larg pentru a arunca în apă cele trei cruci din lemn.

Peste 20 de tineri aflaţi pe două nave s-au aruncat în mare pentru recuperarea crucilor şi aducerea lor la mal, printre aceştia fiind şi o fată de 23 de ani, care a vrut să demonstreze că şi "femeile pot să sară în apă după cruce, nu doar bărbaţii". Ea nu a reuşit să ajungă la vreuna dintre cruci, dar a recunoscut că a fost o experienţă interesantă.

Una dintre cruci a fost recuperată de Bogdan, un student în vârstă de 22 de ani, care a spus că este pentru prima oară când reuşeşte acest lucru, iar o altă cruce a fost adusă la mal de către Andrei, în vârstă de 29 de ani, din Bucureşti, care se află pentru a doua oară la această performanţă.

CLUJ

Cincisprezece mii de sticle cu apă sfinţită au fost împărţite celor peste trei mii de persoane care au asistat, duminică, la slujba de sfinţire a apei oficiată de Bobotează în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca de mitropolitul Clujului, IPS Andrei, mulţi primind şi câte trei recipiente.

Peste trei mii de persoane au participat, duminică, la slujba de Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca de Bobotează de un sobor de preoţi, în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei, după care, la finalul acesteia, au asistat la slujba de sfinţire a apei, desfăşurată în faţa Catedralei, în Piaţa Avram Iancu.

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, a urat credincioşilor prezenţi să dea Dumnezeu ca sărbătoarea Bobotezei să le aducă "multe bucurii".

SIBIU

Peste cinci mii de persoane au participat la slujba de Bobotează organizată în Piaţa Mare din Sibiu, apa fiind sfinţită de un sobor impresionant de preoţi, în fruntea cărora s-a aflat Mitropolitul Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, care a făcut apel la credincioşi să nu se îmbrâncească.

Potrivit Mitropolitului Ardealului, IPS Laurenţiu Streza, pentru credincioşii prezenţi la Slujba de Sfinţire a Apei din Piaţa Mare au fost pregătite opt mii de sticle îmbuteliate, însă credincioşii au putut lua apă sfinţită şi din cele 12 butoaie de mare capacitate amplasate în Piaţa Mare.

"Avem suficient de multă apă sfinţită. Şi în sticle şi îşi pot lua şi credincioşii din cele 12 butoaie de mare capacitate. Sunt 8.000 de sticle îmbuteliate şi butoaiele", a declarat IPS Laurenţiu Streza.

Cei peste cinci mii de credincioşi au stat liniştiţi la coadă pentru a putea lua apa sfinţită şi doar câţiva s-au îmbrâncit să ajungă în faţa celorlaţi, pentru a o primi.

Mitropolitul Ardealului a făcut tot timpul apel la calm şi la răbdare, spunându-le oamenilor că nu este frumos să apară la televizor imagini cu credincioşi care se îmbrâncesc pentru apa sfinţită.

"Vă rog să aveţi răbdare, să nu vă îmbrânciţi. Este apă suficientă pentru toată lumea. Aţi văzut cum apar la televizor oameni care se îmbrâncesc să ia apă şi nu e frumos", le-a spus mitropolitul oamenilor, acesta plimbându-se o vreme printre preoţii care împărţeau apa tocmai pentru a le atrage atenţia celor care se îmbrânceau să nu mai facă acest lucru.

IAŞI

Aproximativ 2.000 de credincioşi au venit, duminică, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi pentru a lua agheasmă, cu prilejul sărbătorii Bobotezei, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pregătind 12 tone de apă sfinţită pentru enoriaşi.

Sfânta Liturghie a început în jurul orei 9.30 şi a fost oficiată pe esplanada Catedralei de un sobor de preoţi, în frunte cu Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan.

O parte dintre credincioşi s-au adunat încă de la ora 7.00 în curtea Catedralei, aceştia aşteptând peste şase ore până au putut lua agheasmă.

"Nu au existat incidente. Am aşezat garduri metalice şi am făcut un culoar pentru ca oamenii să nu se înghesuie la apa sfinţită. A fost ceva agitaţie cu primul grup de credincioşi, probabil şi pe fondul oboselii, câtă vreme oamenii au stat ore întregi la rând", a declarat Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Iaşi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici