Peste 7.000 de persoane, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară

Peste 7.000 de persoane au participat, sâmbătă şi duminică, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară în aer liber din România, târgul cuprinzând spectacole de muzică uşoară şi populară, petreceri, focuri de tabără şi focuri de artificii.

Urmărește
4103 afișări
Imaginea articolului Peste 7.000 de persoane, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară

Peste 7.000 de persoane, la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, cea mai mare sărbătoare populară (Imagine: Catalin Cadan/Mediafax Foto)

Potrivit autorităţilor din Alba, peste 7.000 de persoane au participat în cele două zile, sâmbătă şi duminică, la manifestările organizate în localitatea Avram Iancu şi pe Muntele Găina în cadrul Târgului de Fete. Cei mai mulţi dintre participanţi, aproximativ 3.500, au participat la manifestările organizate, duminică, pe Muntele Găina, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Târgul de Fete a debutat, sâmbătă, în localitatea Avram Iancu, unde a avut loc o paradă a portului cu sute de participanţi care au îmbrăcat costume populare tradiţionale atât din zona Ardealului, cât şi din alte zone ale ţării. Deschiderea oficială a celei mai mari sărbători din România a fost făcută de tulnicăresele din Avram Iancu, tulnicul fiind un simbol al Ţării Moţilor, dar şi al Târgului de Fete. A urmat finala Festivalului Concurs ,"Cultură pentru Cultură", la care au participat câştigătorii locurilor întâi de la toate secţiunile de concurs din zonele Blaj, Sebeş, Ocna Mureş şi Munţii Apuseni, şi un spectacol folcloric.

De la ora 20.00, pe Muntele Găina, au avut loc spectacole de muzică uşoară, un concert al trupei Voltaj, care a fost urmat de discotecă în aer liber, focuri de tabără şi focuri de artificii, câteva sute de tinere petrecând până la ore târzii din noapte.

Duminică dimineaţă, s-a desfăşurat un ceremonial solemn la "Crucea Iancului" de pe Muntele Găina, unde a avut loc un Te Deum, iar oficialităţile prezente la eveniment au depus coroane de flori. Ceremonialul a devenit deja o tradiţie, fiind momentul simbolic prin care participanţii cinstesc memoria înaintaşilor care au luptat pentru neamul românesc.

În programul de duminică se regăsesc un târg al meşterilor populari, dar şi un spectacol folcloric cu nume mari ale muzicii populare româneşti, precum Veta Biriş, Nicolae Furdui Iancu, Traian Jurchelea, Mirela Mănescu şi Ancuţa Matei, precum şi ansambluri reprezentative din judeţele Alba, Cluj, Hunedoara, Bihor şi Arad, zone din care în vechime veneau participanţii la târg.

Târgul de Fete de pe Muntele Găina, care este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură "Augustin Bena", Consiliul Local şi Primăria Avram Iancu, este considerat cea mai mare sărbătoare tradiţională româneasca în aer liber, fiind programat în fiecare an în cea mai apropiată duminică de data de 20 iulie, praznicul Sfântului Ilie.

Bătrânii povestesc că pe Muntele Găina nu s-au vândut fete niciodată, fiind vorba de altceva: o sărbătoare a tuturor moţilor, în care tineri, fete şi băieţi, joacă, petrec, cântă, fac cunoştinţă feciorii cu fetele din locuri depărtate, pentru ca apoi, mulţi din ei să se căsătorească.

Târgul de Fete de pe Găina este menţionat prima dată în anul 1816, dar se pare că este mult mai vechi. Potrivit unor relatări istorice, la Târgul de Fete au participat, în decursul timpului, personalităţi importante precum împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, primul-ministru al României din perioada interbelică, Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi sau regele României Ferdinand I, în 1924, în prezenţa căruia s-a sfinţit "Crucea Iancului".

Manifestările sunt organizate pe Muntele Găina, pe un platou situat la o altitudine de 1.486 de metri, într-o zonă aflată la limita dintre judeţele Alba, Arad, Bihor şi Hunedoara.

"Târgul de Fete" a fost înregistrat în urmă cu câţiva ani la OSIM, ca marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici