Peste 70 de bombe din cel de-al doilea război mondial, găsite la Hădăreni

Peste 70 de bombe provenind cel mai probabil din cel de-al doilea război mondial au fost descoperite de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, în localitatea Hădăreni.

Urmărește
237 afișări
Imaginea articolului Peste 70 de bombe din cel de-al doilea război mondial, găsite la Hădăreni

Peste 70 de bombe din cel de-al doilea război mondial, găsite la Hădăreni (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto Arhiva)

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, echipa pirotehnică a intervenit, luni, pentru asanarea unor elemente de muniţie în localitatea Hădăreni. Acolo, membrii echipei pirotehnice au identificat şi ridicat 73 de bombe de calibrul 60 de milimetri şi trei tuburi de cartuşe de infanterie.

Muniţia provine, cel mai probabil, din al doilea război mondial şi a fost ridicată, transportată şi depozitată în siguranţă, urmând să fie distrusă.

Reprezentanţii ISU Mureş le recomandă cetăţenilor ca în cazul în care găsesc muniţii neexplodate să nu le atingă, să nu le lovească, să nu le introducă în clădiri, să nu le predea la centrele de colectare a fierului vechi şi să anunţe instituţia prin 112.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici