Peste o mie de ortaci de la trei mine sunt blocaţi în subteran. Proteste sunt şi la suprafaţă

Aproximativ o mie de mineri de la cele trei unităţi miniere ale SNIMVJ sunt blocaţi, vineri dimineaţă, în subteran, alte circa 300 de persoane de la suprafaţă manifestând în semn de solidaritate cu aceştia, iar la Mina Uricani protestatarii de la suprafaţă s-au urcat pe cărbunele depozitat în curte.

Urmărește
358 afișări
Imaginea articolului Peste o mie de ortaci de la trei mine sunt blocaţi în subteran. Proteste sunt şi la suprafaţă

Peste o mie de ortaci de la trei mine sunt blocaţi în subteran. Proteste sunt şi la suprafaţă (Imagine: Mediafax Foto)

În acelaşi timp, un secretar de stat de la Ministerul Economiei, Bogdan Nicolae Badea, a ajuns la Petroşani, urmând ca la Deva să ajungă şi un reprezentant al Ministerului Energiei, directorul Direcţiei Generale Resurse Minerale, Sorin Găman, pentru negocieri.

Minerii din schimburile I, II, III şi IV de la unităţile miniere Petrila, Paroşeni şi Uricani sunt blocaţi, vineri dimineaţă, în subteran, ei protestând astfel faţă de faptul că reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu cumpără cărbunele pe care aceştia îl extrag.

Minerii din schimbul I de la Paroşeni, cei care au fost primii care au refuzat să iasă din subteran, se află la locurile de muncă de 24 de ore. Între timp, numărul ortacilor aflaţi în subteran a ajuns la aproximativ o mie, după ce primilor protestatari li s-au alăturat, pe rând, colegii din celelalte schimburi.

La cele trei unităţi miniere, colegii de la suprafaţă ai ortacilor protestează şi ei, iar cei de la Mina Uricani s-au urcat pe cele circa 3.000 de tone de cărbune care au fost depozitate în curtea unităţii întrucât nu au putut fi livrate.

Protestatarii de la Uricani spun că trăiesc o experienţă fără precent - să stea, la propriu, cu huila sub tălpi - şi sunt nemulţumiţi că, deşi societatea la care lucrează le asigură locurile de muncă pentru o perioadă definită de un acord al statului cu Comisia Europeană, sunt în situaţia de a fi daţi afară fără nicio explicaţie.

Mai mult, aceştia au făcut apel la clasa politică să intervină pentru ca statul român să îşi respecte acordurile încheiate cu Comisia Europeană.

Între timp, la Petroşani a ajuns un secretat de stat de la Ministerul Economiei, Bogdan Nicolae Badea, care urmează să participe la negocieri pentru rezolvarea situaţiei. Aceste negocieri ar urma să aibă loc însă la Prefectura Hunedoara din Deva, la ele urmând să participe şi directorul CEH, Daniel Andronache, directorul Direcţiei Resurse Minerale din cadrul Ministerului Energiei, Sorin Găman, directorul Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), Petre Drăgoescu, şi prefectul judeţului, Sorin Vasilescu.

Reprezentanţii sindicatului "Huila" au cerut şi ei să participe la aceste negocieri, dar nu au primit niciun răspuns.

Joi, aproximativ 200 de mineri din schimbul I de la Mina Paroşeni, sucursală a Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), au refuzat, după terminarea programului de lucru, să iasă din subteran, nemulţumiţi că reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu le preiau cărbunele.

Directorul SNIMVJ, Petre Drăgoescu, a participat, joi, la Termocentrala Mintia, la o discuţie cu directorul general al CEH, Daniel Andronache, pentru a găsi soluţii şi a stabili împreună modul prin care cărbunele din Valea Jiului să fie preluat.

În urma discuţiei, directorul CEH, Daniel Andronache, declara că a oferit o soluţie minerilor. "Pentru a debloca toată situaţia, luăm toată marfa (huila - n.r.) în custodie, până îşi stabileşte preţul (SNIMVJ - n.r). Din punctul meu de vedere, li se ia toată cantitatea. Vom face proces-verbal de predare-primire şi demarăm livrările. Conducerea CEH vrea să încheie cu SNIMVJ un contract-cadru. Acesta nu va cuprinde nici cantitatea de cărbune pe care o vom prelua de la minele neviabile (Petrila, Paroşeni şi Uricani - n.r.) şi nici preţul gigacaloriei", declara Daniel Andronache.

Potrivit sursei citate, cantitatea de cărbune şi preţul vor fi stabilite prin acte adiţionale în funcţie de necesităţile CEH.

Liderul sindicatului "Huila", Domokos Laszlo, declara, joi seară, că directorul SNIMVJ, Petre Drăgoescu, a discutat cu minerii de la Paroşeni blocaţi în subteran, prezentându-le soluţia de luare în custodie a cărbunelui, însă ortacii au refuzat-o.

Potrivit sursei citate, minerii au cerut semnarea unui contract ferm în privinţa cantităţii şi a preţului cărbunelui care urmează să fie livrat.

Totodată, minerii au cerut ca premierul Victor Ponta şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian, să vină în Valea Jiului, la discuţii, pentru a se asigura că aceştia cunosc problemele pe care le au ortacii.

Pe parcursul zilei de joi, minerilor protestatari li s-au alăturat colegii din celelalte schimburi, astfel că, joi seară, numărul ortacilor care refuzau să iasă din subteran era de aproximativ 550, la toate cele trei mine.

Pe de altă parte, personalul de la suprafaţă - angajaţii din birouri şi de la ateliere - anunţă că va rămâne la locurile de muncă după terminarea programului, în semn de solidaritate cu minerii blocaţi în subteran.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, va fi prezent, probabil, vineri, în Valea Jiului, pentru a discuta cu minerii, a anunţat premierul Ponta, avertizând însă că nu pot fi făcute "minuni", precum cumpărarea întregii cantităţi de cărbune chiar dacă nu este de foarte bună calitate sau nu e necesar.

"Tot ceea ce e omeneşte posibil vreau să facem pentru acei oameni, minuni însă nu o să putem face, adică să spui că de acum încolo cumpărăm tot cărbunele chiar dacă nu e de bună calitate sau nu ai ce să faci cu el. Cele trei mine sunt în programul de închidere, trebuie gsite pentru cei care lucrează acolo soluţii de tranziţie de la această perioadă la perioada ulterioară", a spus Ponta la Digi 24.

Societatea Naţională Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ) are în componenţă trei unităţi miniere - Petrila, Paroşeni şi Uricani, huila extrasă de la aceste mine având un singur cumpărător - Complexul Energetic Hunedoara.

Reprezentanţii CEH afirmă că nu pot prelua cărbune din Valea Jiului fiindcă depozitele de la termocentralele Mintia şi Paroşeni sunt pline, iar energia electrică produsă de complex nu se vinde în această perioadă a anului, fiind scumpă.

La sfârşitul anului 2012, Termocentrala Mintia, parte a CEH, a făcut un import de 455.000 de tone de cărbune despre care un audit, solicitat de directorul complexului, Daniel Andronache, relevă că nu era oportun.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici