- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Petrecerile zgomotoase după ora 22.00 fără acordul scris al vecinilor ar putea fi interzise
Proiectul care prevede că petrecerile private care presupun depăşirea limitelor de zgomot admise după ora 22.00 se pot face numai cu acordul scris al vecinilor a fost adoptat tacit de Senat.
Petrecerile zgomotoase după ora 22.00 fără acordul scris al vecinilor ar putea fi interzise (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Acesta este unul dintre cele nu mai puţin de 59 de proiecte a căror adoptare tacită a fost constatată marţi de Senat.
Actul normativ privind petrecerile primise, cu unanimitate, raport de admitere din partea Comisiei juridice a Senatului.
Potrivit proiectului, în localurile publice situate în imobile cu destinaţie de locuinţă sau în imediata vecinătate a acestora, precum şi pe terasele în aer liber, programul muzical poate fi difuzat între orele 9.00 şi 22.00. Aceste programe muzicale pot însă depăşi ora 22.00 doar dacă au fost efectuate lucrări de fonoizolaţie, care reduc zgomotul, şi dacă vecinii îşi dau acordul scris în acest sens.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 18:24
• Nou record al numărului de investitori activi la Bursa de Valori
-
astăzi, 17:49
• Cum sărbătoresc europenii Crăciunul? Tradiţii unice şi fascinante din diferite culturi
-
astăzi, 17:48
• Israelul vrea ca grupul rebel Houthi să fie desemnat organizaţie teroristă
-
astăzi, 17:20
-
astăzi, 17:06
• Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie 2025
-
astăzi, 16:10
• 11 oferte depuse pentru construirea unui drum de mare viteză pe litoral
-
astăzi, 15:44
• O nouă prelevare de organe la Spitalul Nicolae Oblu Iaşi. Inima şi plămânii, în Elveţia şi Grecia
-
astăzi, 15:13
• Ciolacu: Sărbătoarea Crăciunului ne reaminteşte valoarea comuniunii şi a dorinţei de a face bine
-
astăzi, 14:46
-
astăzi, 14:46
• Lumea înverzeşte: succese majore în lupta împotriva schimbărilor climatice
-
astăzi, 13:56
-
astăzi, 13:42
-
astăzi, 13:13
-
astăzi, 12:36
• O navă de marfă a ruşilor, trimisă în Siria să transporte arme, s-a scufundat în Marea Mediterană
-
astăzi, 12:35
• Care este ţara unde Crăciunul este despre romantism, nu despre timp petrecut cu familia?
Iniţiatorii propun, de asemenea, ca în staţiunile turistice autorităţile locale să poată stabili şi alte orare de funcţionare a localurilor publice şi de difuzare a programelor muzicale, în funcţie de interesul local, după consultarea cetăţenilor, a operatorilor economici din turism şi a autorităţilor competente pentru protecţia mediului.
În iniţiativa legislativă se mai stipulează că sunt contravenţii producerea de zgomot în exces, dacă "fapta este de natură să producă o stare de disconfort sau indignarea cetăţenilor", tulburarea liniştii locuitorilor prin "strigăte, larmă sau folosirea excesivă a oricărui aparat, obiect, instrument ori instalaţie muzicală la intensitate mare, în intervalul 22.00-8.00", şi organizarea de petreceri private în corturi, spaţii neacoperite situate în perimetrul apropiat al imobilelor cu caracter de locuinţă.
Tot contravenţie este considerată, potrivit proiectului, tulburarea "în orice mod" a activităţilor desfăşurate în cadrul unităţilor şcolare, căminelor şi a locurilor de cazare pentru elevi şi studenţi, unităţilor spitaliceşti, centrelor de ocrotire socială ori a unei ceremonii religioase.
Textul propus aprobării Senatului mai stabileşte că sunt considerate infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoarea de la şase luni la cinci ani portul sau folosirea de arme albe în locuri publice, instituţii, la manifestări publice, în ambasade, unităţi de învăţământ, în locuri pentru distracţie sau agrement, precum şi deţinerea, fără drept, de arme albe în vehicule.
Iniţiativa mai prevede că intră în categoria infracţiunilor săvârşirea de acte de violenţă stradală, de tulburare a liniştii publice prin scandaluri în locuri şi localuri publice, la care au participat mai mult de trei persoane, la care au fost folosite arme albe, arme cu aer comprimat, cu gaze, cu gloanţe de cauciuc, cu alice, de foc, ori alte obiecte.
Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.