PF Daniel, la aniversarea a 62 de ani: Patriarhul a primit mesaje scrise, urări personale, flori albe şi cadouri

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, a serbat luni, la reşedinţa patriarhală, împlinirea vârstei 62 de ani, fiind felicitat în scris de preşedintele României, premier şi preşedintele Senatului, dar şi personal, de membri ai Guvernului, ierarhi şi enoriaşi.

Urmărește
906 afișări
Imaginea articolului PF Daniel, la aniversarea a 62 de ani: Patriarhul a primit mesaje scrise, urări personale, flori albe şi cadouri

PF Daniel, la aniversarea a 62 de ani: Patriarhul a primit mesaje scrise, urări personale, flori albe şi cadouri (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Aniversarea a început dimineaţă, cu Sfânta Liturghie, în Paraclisul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" din reşedinţa patriarhală, unde PF Daniel, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a mulţumit Lui Dumnezeu pentru binefacerile primite în cei 62 de ani de viaţă.

"Mulţumim Lui Dumnezeu pentru această Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie şi, desigur, mulţumim celor care au fost astăzi prezenţi aici, preoţi şi diaconi împreună slujitori. Aducem slavă Lui Dumnezeu pentru toate binefacerile care s-au revărsat asupra Bisericii noastre, asupra poporului român şi mulţumim pentru ajutorul dat nouă şi colaboratorilor în slujirea Bisericii Sale", a spus Părintele Patriarh, la finalul Sfintei Liturghii.

Apoi, la Catedrala Patriarhală, a fost oficiată slujbă de Te Deum, de către PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a spus, la final, că "viaţa se măsoară în realizări, şi nu în zile". "În cazul Preafericirii Voastre, realizările depăşesc cu mult numărul anilor. Sunteţi un exemplu de muncă susţinută, sunteţi de 26 de ani monah, de 24 mitropolit, de şase patriarh", a mai spus PS Varsanufie Prahoveanul.

Patriarhul a primit apoi, din partea slujitorilor catedralei, o candelă şi un coş cu trandafiri albi.

Evenimentele aniversare a continuat în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, unde au fost citite mesajele de felicitare scrise, urmate de urări ale membrilor Executivului prezenţi.

În mesajul său, preşedintele României, Traian Băsescu, a ţinut să-l asigure pe PF Daniel de gândurile sale cele mai calde, însoţite de sincere urări de sănătate, viaţă îndelungată şi împlinirea tuturor proiectelor pe care "le-aţi iniţiat în Biserica Ortodoxă Română. "Vă rog să primiţi, Preafericirea Vostră, expresia înaltei mele consideraţii. La mulţi ani!", a mai spus şeful statului, în mesajul transmis PF Daniel.

Premierul Victor Ponta şi-a început mesajul cu urarea de mulţi ani rodnici în slujba BOR şi a poporului român. "Momentul aniversar al Preafericirii Voastre este şi un moment al reflecţiilor asupra personalităţii unui om care, în vremuri dificile, a redimensionat şi revitalizat întreaga activitate a Bisericii Ortodoxe Române, sub toate aspectele. Deşi simbolic cel mai adesea, ajutorul meu personal şi al guvernului pe care îl conduc sperăm că v-a fost şi vă va fi în continuare un sprijin concret şi eficient în rezolvarea unora dintre problemele prioritare ale Bisericii", a mai spus Ponta.

Şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, l-a asigurat în scris pe PF Daniel de respectul său şi de sprijinul deplin în opera pe care "o înfăptuieşte în slujba ortodoxiei Române". "Vă doresc sănătate, pace şi putere de a duce la îndeplinire toate proiectele pe care le-aţi iniţiat în aceşti ani", a mai spus Antonescu, în mesajul său.

Au urmat apoi felicitări adesate personal de ministrul delegat pentru învăţământ superior şi cercetare, Mihnea Costoiu, Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşă, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, şi secretarul de stat pentru culte Victor Opaschi, toţi urându-i Patriarhului, în primul rând, sănătate, pace şi viaţă îndelungată.

PF Daniel a primit în dar coşuri cu flori albe din partea membrilor Guvernului, dar şi cărţi şi icoane pictate de elevi.

"I-am adus două lucruri importante: o carte de suflet, de fapt un volum iniţiat de prietenul meu, Remus Pricopie, despre Spriru Haret, şi ediţia completă a dicţionarului enciclopedic editată de Academia Română, cu sprijinul Ministerului Educaţiei, şi ceva special - pentru că am avut discuţii despre apa excepţională pe care o extrage de aici, din Dealul Patriarhiei -, o carte specială care vorbeşte despre apele Bucureştilor. I-am oferit flori albe, pentru că albul este culoarea Partiarhului, şi picturi relizate de copii", a spus Costoiu.

Ministrul Mircea Duşa i-a spus Patriarhului că este bucuros că Armata şi Biserica sunt două instituţii apreciate de români de-a lungul timpului şi i-a mulţumit pentru sprijinul pe care îl acordă Episcopiei Orodoxe din Covasna şi Harghita, unde românii sunt minoritari, dar şi pentru cel acordat în cazul răniţilor din Muntenegru.

În final, PF Daniel a mulţumit tuturor celor prezenţi şi i-a scuzat pe membrii Sfântului Sinod care au fost absenţi, la eveniment fiind de faţă doar trei - IPS Ciprian, episcopul Buzăului şi Vrancei, PS Varsanufie Prahoveanul, episop vicar al Arhiepisopiei Bucureştilor, şi Varlaam Ploieştenul, episcop vicar partiarhal -, ceilalţi fiind în concediu.

"După ultima şedinţă a Sfântului Sinod, i-am îndemnat pe ierarhi să plece în concediu, de aceea nu sunt aici, la Catedrală. Mulţumim celor prezenţi şi celor care, de la Sfântul Ilie, numele nostru de botez, şi până astăzi, ne-au felicitat continuu. În general, ne serbăm ziua de întronizare şi ziua sfântului ocrotitor. Dar, întrucât suntem aici, vom serba astăzi şi aniversarea. Fiecare om poartă în viaţa lui duhovnicească toate persoanele care au jucat un rol important în viaţa lor, pe cele care le-au dăruit lumina. Multumim părinţilor, duhovnicilor care ne-au luminat. Luăm cu noi atâta lumină câtă am răspândit în viaţă", a spus PF Daniel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici