- Home
- Social
- PITEŞTI, (07.03.2016, 20:05)
- Departamentul Corespondenti
Piteşti: Şoferul care circula pe interzis şi a accidentat un poliţist, reţinut
Şoferul care circula pe o stradă cu acces interzis din Piteşti şi l-a accidentat pe agentul Ion Voica, după care a fugit, a fost reţinut pe 24 de ore, el fiind prins la circa cinci ore de la incident.

Piteşti: Şoferul care circula pe interzis şi a accidentat un poliţist, reţinut
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, Antonia Diaconu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pe numele bărbatului acuzat că l-a accidentat pe poliţist, Adrian Gheorghe Zbarnea, în vârstă de 42 de ani, din Mioveni, a fost emisă, luni seara, o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.
Bărbatul este acuzat de ultraj.
Conform unor surse din cadrul anchetei, bărbatul este şofer de meserie.
Adrian Gheorghe Zbarnea a fost prins la circa cinci ore de la incident şi dus la audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.
În ce priveşte starea poliţistului accidentat, acesta a ajuns acasă, starea sa nefiind gravă.
"Colegul meu a ajuns acasă. Are dureri de spate şi picior, dar din fericire rezultatele analizelor au arătat că nu are nimic grav. (...) Ce ştim cert, până la finalul anchetei, este că în momentul în care colegul meu i-a cerut documentele şoferului care intrase pe interzis, acesta a refuzat să i le prezinte. Mai mult, a demarat în trombă şi l-a lovit cu maşina, după care a fugit", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Piteşti, Bogdan Aristănţoiu.
Agentul Ion Voica se afla, luni, într-o intersecţie de pe Aleea Parcului din Piteşti, când i-a făcut semn să oprească unui şofer care circula pe o stradă cu acces interzis. Conducătorul auto a tras pe dreapta, dar în momentul în care a aflat că i se va întocmi proces verbal a accelerat, lovindu-l pe poliţist. Poliţistul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Argeş, pentru îngrijiri medicale.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:13
LIVE TEXT Trei ani de război în Ucraina. Acordul cu Ucraina privind resursele minerale este „foarte aproape”, spune Trump / UE adoptă un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei / Liderii europeni merg la Kiev / Ursula von der Leyen promite ajutor / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
-
ieri, 23:07
Macron subliniază investiţia masivă a Europei în securitatea Ucrainei