- Home
- Social
- BRAŞOV, (24.11.2015, 17:53)
- Mihaela Gradinaru
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PLANORUL DISPĂRUT - Şeful Salvatorilor Montani: ISU Braşov nu a ţinut cont de planul meu. ISU: În zonă s-au făcut în vară 12 acţiuni de căutare
Şeful Salvatorilor Montani, Mircea Opriş, susţine că a făcut, imediat după dispariţia planorului, un plan de căutare ce a cuprins chiar zona Muchia Cheii, unde a fost găsit sâmbătă aparatul, dar că ISU Braşov nu a ţinut cont, ISU replicând că în acea zonă în vară au fost făcute 12 acţiuni de căutare
Urmărește
3195 afișări
PLANORUL DISPĂRUT - Şeful Salvatorilor Montani: ISU Braşov nu a ţinut cont de planul meu. ISU: În zonă s-au făcut în vară 12 acţiuni de căutare
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, Mircea Opriş, a declarat că, imediat după anunţarea dispariţiei planorului condus de Mircea Crăciun, în 6 august, a făcut un plan de căutare care a cuprins exact zona în care planorul a fost găsit sâmbătă, şi pe care l-a transmis către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, dar de care nu s-ar fi ţinut cont, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Eu am făcut chiar în acea zi (6 august - n.r.) un plan de căutare care cuprinde zona unde a fost găsit planorul. L-am transmis către ISU Braşov, dar se pare că nu au ţinut cont de el. Apoi, cazul a fost preluat de Bucureşti, de domnul Arafat (n.r. - secretarul de stat în MAI, Raed Arafat), iar pe mine nu m-a mai sunat nimeni să mă întrebe nimic. Eu am făcut acest plan pentru că am mai discutat cu planorişti care cam ştiu care sunt zonele pe unde se zboară", a declarat Opriş corespondentului MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
În replică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov a anunţat că în zona unde a fost găsit planorul prăbuşit în 6 august, în Masivul Postăvarul, respectiv în zona Muchia Cheii, au fost făcute în vară 12 acţiuni de căutare, fără ca planorul să fie identificat.
Potrivit sursei citate, în zona vârfului Postăvarul s-au făcut căutări atât pe cale aeriană, cu elicoptere, avioane de mici dimensiuni şi drone, cât şi pe cale terestră, cu echipe mixte formate din personal ISU, al Serviciului Salvamont, cu jandarmi montani şi vânători de munte.
"În zona Muchia Cheii, locul în care a fost identificat planorul, au fost derulate 12 acţiuni de căutare, desfăşurate în condiţii dificile, din cauza terenului accidentat, pantelor abrupte specifice zonelor montante. Căutările au fost susţinute, însă, din cauza vegetaţiei şi a pădurii dese din zona respectivă, planorul nu a fost identificat. Suplimentar, pe lângă verificările traseelor de căutare stabilite, în toată această perioadă, echipele au verificat toate informaţiile primite care ar fi putut conduce la găsirea planorului“, se arată în comunicat.
Sursa citată mai precizează că au fost parcurse peste 300 de trasee sau zone montane, iar aria de căutare aeriană a cuprins aproximativ 46.100 de kilometri pătraţi, incluzând şi căutările punctuale în diferite alte zone, pe baza datelor primite, arealul de căutare fiind unul foarte mare, din cauza lipsei unor informaţii relevante privind traseul de deplasare al planorului, timpul de zbor sau existenţa vreunui sistem de localizare a acestuia.
ISU Braşov a făcut aceste precizări după ce şeful Asociaţiei Salvatorilor Montani, Mircea Opriş, a declarat că reprezentanţii Inspectoratului şentru Situaţii de Urgenţă Braşov nu au ţinut cont de planul de căutare trimis de el.
Întrebat dacă mai are copii după acele planuri, Opriş a spus că le-a transmis direct către ISU Braşov.
În replică, ISU Braşov a precizat, în comunicat, că nu deţine niciun plan transmis de către Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, "iar dacă ar fi existat un astfel de document, cu siguranţă acesta ar fi deţinut şi de cei care l-au elaborat“.
"În privinţa planurilor de căutare, acestea au fost realizate de către specialişti aparţinând Serviciilor Publice de Salvamont Braşov şi Săcele, Jandarmeriei Montane, Poliţiei, vânătorilor de munte, Aeroclubului României şi unor specialişti în planorism. În acest sens, vă comunicăm că printre persoanele care au coordonat acţiunile de căutare şi au făcut parte din punctul de comandă organizat în localitatea Predeal se numără şi şeful Salvamont Braşov. În toată perioada desfăşurării misiunilor de căutare, s-a lucrat în echipă, pentru identificarea posibilelor zone în care s-ar fi putut prăbuşi planorul (...) De asemenea, după această dată, nimeni nu s-a opus să se execute alte căutări în zonele în care, acum, anumiţi reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România susţin, nefondat, că au fost ignorate“, se mai arată în comunicat.
Epava planorului găsit pe 21 noiembrie de nişte turişti, în zona Muchia Cheii, din Masivul Postăvarul, a rămas în continuare la locul respectiv, urmând să fie ridicat cu un elicopter când condiţiile meteorologice vor permite acest lucru.
"Epava a fost făcută colet şi acoperită cu o prelată. A fost ridicat dispozitivul de pază pentru că cercetarea la faţa locului a fost finalizată şi nu se mai justifica prezenţa jandarmilor montani în locaţie. Urmează ca atunci când vremea va permite să fie ridicată epava cu un elicopter“, a spus Ciprian Aldea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov.
Planorul pilotat de Mircea Crăciun a decolat în 6 august de pe aerodromul Aeroclubului Ghimbav, fiind remorcat în Masivul Postăvarul, de unde a fost lansat în vederea efectuării unui zbor de agrement, fără a reveni ulterior la sol.
Echipele de intervenţie au găsit, sâmbătă la prânz, în zona Muchia Cheii, din Masivul Postăvarul, epava planorului pilotat de Mircea Crăciun şi dispărut în urmă cu aproape patru luni, aproximativ în aceeaşi zonă, după ce un turist a anunţat la 112 că a văzut bucăţi dintr-un planor.
În interiorul epavei a fost găsit cadavrul în stare avansată de descompunere al pilotului Mircea Crăciun, acesta fiind ridicat, duminică, şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Braşov, pentru necropsie.
Citește pe alephnews.ro: Fostul general al Ucrainei a declarat că „al treilea război mondial a început oficial”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36