Ploi abundente, furtuni şi grindină în 25 de judeţe, până luni seara/ Alerte de cod portocaliu, cu efect imediat, pentru localităţi din trei judeţe

Meteorologii au emis o nouă alertă cod galben de ploi torenţiale, furtuni şi grindină, valabilă în 25 de judeţe de duminică de la ora 14.00 până luni la ora 23.00.

Urmărește
38804 afișări
Imaginea articolului Ploi abundente, furtuni şi grindină în 25 de judeţe, până luni seara/ Alerte de cod portocaliu, cu efect imediat, pentru localităţi din trei judeţe

Ploi abundente, furtuni şi grindină în 25 de judeţe, până luni seara

Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi local în Oltenia şi în zona de munte.

Va ploua puternic, vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40-60 l/mp.

Judeţele afectate sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara. 

Alerte de cod portocaliu cu efect imediat pentru localităţi din trei judeţe

ANM a emis alerte cod portocaliu cu efect imediat pentru judeţele Arad, Caraş-Severin şi Timiş, unde se vor înregistra furtuni puternice până la ora 19.00.

Alerta este valabilă pentru localităţile Şiria, Pâncota, Târnova, Ghioroc, Seleuş, Covăsinţ şi Păuliş din judeţul Arad, Reşiţa, Lupac, Fârliug, Dognecea, Târnova, Copăcele, Ezeriş, Brebu, Zorlenţu Mare şi Ocna de Fier din Caraş-Severin şi Victor Vlad Delamarina şi Ştiuca din Timiş.

ANM anunţă că în cele trei judeţe se vor înregistra averse care vor cumula local 35-50 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici şi medii dimensiuni şi intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici