Ploi şi vijelii în toată ţara, de miercuri noapte până vineri la prânz

Meteorologii anunţă că de miercuri noapte şi până vineri la prânz va ploua în toată ţara iar vântul va bate cu putere, în rafale de până la 50 de kilometri pe oră. Cantităţile de precipitaţii urmează să ajungă la 20-25 de litri pe metru pătrat.

Urmărește
161 afișări
Imaginea articolului Ploi şi vijelii în toată ţara, de miercuri noapte până vineri la prânz

Ploi şi vijelii în toată ţara, de miercuri noapte până vineri la prânz (Imagine: Shutterstock-Publimedia)

Potrivit unei informări emise, miercuri la prânz, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), de miercuri noapte şi până vineri la prânz va ploua "pe arii extinse", cantităţile de precipitaţii urmând să ajungă până la 20-25 de litri pe metru pătrat.

"La noapte (miercuri spre joi, n.r.) va ploua în regiunile sudice, apoi în cele sud-estice şi estice", scriu meteorologii.

În aceste regiuni, vântul "va prezenta intensificări temporare, cu viteze la rafală de peste 50 de kilometri pe oră".

TITLURILE ZILEI

"La munte şi, trecător, în sudul Banatului, estul Transilvaniei şi nordul Moldovei vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare", se mai arată în informarea citată.

Vezi cum va fi vremea în oraşul tău, pe Apropo.ro!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici