Poliţist aflat în misiune, implicat într-un accident rutier în judeţul Constanţa

Un poliţist constănţean, aflat într-o misiune prilejuită de vizita preşedintelui Serbiei, Boris Tadici, a fost implicat, sâmbătă la prânz, într-un accident rutier, în care, pe lângă poliţist, au fost rănite alte două persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
7 afișări

Potrivit şefului Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, comisarul şef Constantin Dancu, accidentul s-a produs pe DN 22C Constanţa - Cernavodă, în apropiere de Medgidia.

O maşină a SPR aflată în misiune se deplasa spre Medgidia, pentru a pregăti vizita pe care preşedintele Serbiei, Boris Tadici, o face la Monumentul eroilor sârbi din localitate, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autocamion, din care a ricoşat într-un alt autoturism. În urma impactului, poliţistul aflat la volan, precum şi doi ocupanţi ai autoturismului, au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru îngrijiri medicale, starea lor fiind stabilă.

La faţa locului, s-au deplasat procurori de la Parchetul Tribunalului Constanţa pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici