22:55
Accidentul a avut loc vineri după-amiază într-o intersecţie din Bacău.
„Este vorba despre o autospecială de poliţie, aflată în misiune, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, care, la momentul pătrunderii într-o intersecţie din municipiul Bacău, a fost acroşată frontal de un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a poliţistului aflat la volanul autospecialei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Poliţistul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Niciunul dintre şoferi nu consumase băuturi alcoolice. Poliţiştii fac acum cercetări într-un dosar de vătămare corporală din culpă.