Poliţist din Arad, aflat în timpul liber, rănit cu maceta într-un conflict în faţa unui club

Un poliţist din Arad, aflat în timpul liber, a fost rănit cu o macetă, duminică dimineaţa, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, după un conflict cu doi bărbaţi în faţa unui club din oraş, transmite corespondentul Mediafax.

Urmărește
1301 afișări
Imaginea articolului Poliţist din Arad, aflat în timpul liber, rănit cu maceta într-un conflict în faţa unui club

Poliţist din Arad, aflat în timpul liber, rănit cu maceta în timpul unui conflict în faţa unui club

Incidentul s-a petrecut, duminică dimineaţa, în faţa unui club din Arad. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, Lorena Radu, a declarat că răfuiala a avut loc între trei bărbaţi, dintre care un poliţist, la postul comunal Vladimirescu, aflat în timpul liber.

În timpul conflictului, un bărbat a luat o macetă din maşină şi l-a rănit pe poliţist la nivelul braţului.

“În această dimineaţă (duminică - n.r.), la ora 06.00, în faţa unui local din municipiu, a avut loc un conflict spontan între trei bărbaţi, în urma căruia unul dintre ei, de 32 de ani, din Sâmbăteni, ar fi luat o macetă din maşina personală, provocând leziuni la nivelul braţului unui bărbat, tot de 32 de ani”, a afirmat Lorena Radu.

Poliţistul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar ceilalţi doi bărbaţi implicaţi în conflict au fost identificaţi de oamenii legii şi duşi la sediul IPJ Arad pentru a fi audiaţi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici