Poliţiştii îl caută pe Gregorian Bivolaru acasă şi în ashramurile MISA

Ofiţerii Serviciului Urmăriri al Poliţiei Capitalei urmează să-l caute pe Gregorian Bivolaru la adresa din România şi la ashramurile MISA, pentru a îndeplini astfel procedura legală după condamnarea definitivă a acestuia la şase ani de închisoare, au declarat oficiali din Poliţia Capitalei.

Urmărește
298 afișări
Imaginea articolului Poliţiştii îl caută pe Gregorian Bivolaru acasă şi în ashramurile MISA

Gregorian Bivolaru (Captură video)

Sursele citate au precizat, pentru MEDIAFAX, că la Poliţia Capitalei a ajuns mandatul de executare emis de Tribunalul Bucureşti privind pedeapsa de şase ani de închisoare dispusă în cazul lui Bivolaru de instanţa supremă.

Cu toate că Gregorian Bivolaru s-ar afla, în prezent, în Suedia, ţară care i-a acordat azil politic încă din perioada în care era urmărit internaţional pe baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă, pe numele fondatorului MISA a fost emis, după condamnarea definitivă decisă de instanţa supremă, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Ca urmare, spun sursele citate, poliţiştii trebuie acum să aplice procedura în cazuri de acest gen şi să-l caute pe Bivolaru mai întâi la adresa din România, unde vor fi chestionaţi vecinii, pentru a afla dacă acesta a fost văzut în ultimul timp, şi în locurile în care acesta ar putea să se ascudă. În acest sens, potrivit unor surse apropiate anchetei, poliţiştii vor merge şi la o fermă care ar fi deţinută de Gregorian Bivolaru la Tărtăşeşti (judeţul Dâmboviţa) şi la peste 20 de ashramuri ale Mişcării Spirituale de Integrare în Absolut (MISA), situate în cartierele Pipera, Ferentari şi Obor din Bucureşti, dar şi în judeţul Constanţa.

După ce procedura va fi încheiată, poliţiştii vor trimite Tribunalului Bucureşti un raport prin care vor arăta că există date temeinice în sensul că Bivolaru nu se află pe teritorul României, ci în Suedia.

În aceste condiţii, magistraţii vor emite pe numele liderului MISA un mandat de urmărire internaţională şi unul european de urmărire.

Cu toate acestea, pentru că Bivolaru a obţinut, în Suedia, statutul de azilant politic, el nu poate fi reţinut şi trimis în România decât dacă părăseşte ţara care i-a acordat protecţie.

Decizia de vineri a instanţei supreme, prin care Bivolaru a primit şase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor în formă continuată, este definitivă.

Prin aceeaşi decizie, ICCJ l-a achitat pe Bivolaru de perversiuni sexuale în legătură cu victima Mădălina Dumitru, pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Pentru acelaşi motiv şi în cazul aceleiaşi victime, Bivolaru a fost achitat şi pentru fapta de trafic de minori.

Instanţa l-a mai achitat pe Bivolaru, pe motiv că fapta nu există, în cazul acuzaţiei de act sexual cu un minor în legătură cu victima Ilinca Simionescu, şi pentru trafic de minori în legătură cu aceeaşi victimă, pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive.

De asemenea, ICCJ a încetat procesul penal faţă de Bivolaru în legătură cu fapta de act sexual cu un minor în formă continuată în legătură cu victima Arabela Marquez şi totodată pentru fapta de corupţie sexuală în legătura cu victima Mădălina Dumitru, în ambele cazuri constatându-se prescrierea faptelor.

Totodată, instanţa a încetat procesul penal pe numele lui Bivolaru pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei din acelaşi motiv, respectiv prescrierea.

Gregorian Bivolaru a părăsit ţara, după ce a fost trimis în judecată, în august 2004, fiind arestat în aprilie 2005, în Suedia. În noiembrie 2005, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia.

Ulterior, în decembrie 2005, fondatorul MISA a primit azil politic din partea autorităţilor suedeze.

Din 23 mai 2013, în dosarul în care a dat vineri decizia definitivă, instanţa l-a citat pe Gregorian Bivolaru şi cu noul său nume, Magnus Aurolsson, fiind prima oară când a fost menţionat astfel.

Fondatorul MISA are termen în toamnă şi într-un dosar de trafic de persoane, alături de 20 de membri MISA. Procesul urmează să aibă loc la Cluj-Napoca, dosarul aflându-se pe rol încă din 14 aprilie 2009.

Bivolaru şi cei 20 de membri MISA au fost trimişi în judecată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism (DIICOT) în 15 iunie 2007, iar procesul a început la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit presei italiene, Gregoria Bivolaru ar fi vizat şi într-o anchetă din Italia legată de activităţile MISA.

În decembrie 2012, în cadrul acestei anchete, autorităţile italiene au făcut percheziţii în 25 de locuri din mai multe oraşe, MISA fiind suspectată de reducere la sclavie, recrutarea tinerilor pentru a practica orgii sexuale şi pornografie, conform presei din Peninsulă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici