Pompierii, jandarmii, aviatorii MAI răniţi în misiune rămân angajaţi, în funcţii militare sau civile

Pompierii, jandarmii şi angajaţii Inspectoratului General de Aviaţie care în urma rănilor suferite în misiuni rămân cu invaliditate pot ocupa funcţii militare sau civile, iar copiii şi soţii acestora s-ar putea angaja în unităţi ale MAI, în funcţie de studii, fără să susţină concurs.

Urmărește
553 afișări
Imaginea articolului Pompierii, jandarmii, aviatorii MAI răniţi în misiune rămân angajaţi, în funcţii militare sau civile

Pompierii, jandarmii, aviatorii MAI răniţi în misiune rămân angajaţi, în funcţii militare sau civile (Imagine: Bogdan Dănescu/Mediafax Foto)

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a aprobat Ordinul privind măsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate sau clasat apt limitat pentru serviciul militar, precum şi familiilor personalului militar rănit sau decedat în misiune.

Potrivit Ordinului, pompierii, jandarmii şi angajaţii Inspectoratului General de Aviaţie încadraţi într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii în timpul serviciului pot fi menţinuţi în activitate în funcţii militare sau civile, în unităţi ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Actul normativ mai prevede că soţul sau soţia şi copiii militarilor decedaţi sau încadraţi într-un grad de invaliditate pot fi numiţi în funcţii militare sau civile fără susţinerea unui examen sau concurs, în unităţi ale MAI, în funcţie de studii şi experienţă.

De asemenea, copiii aflaţi în întreţinerea militarilor din MAI încadraţi într-un grad de invaliditate sau decedaţi în misiune vor putea fi admişi în instituţiile de învăţământ ale ministerului.

Anterior acestei măsuri, în luna martie, ministrul Gabriel Oprea a aprobat un Ordin prin care se prevăd aceleaşi măsuri de sprijin pentru poliţişti şi familiile acestora.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici