Pompierii români acţionează în Grecia, unde incendiile s-au apropiat de case

  • Acţiunile pompierilor români din Grecia au continuat şi pe timpul nopţii de duminică spre luni.
  • Autorităţile elene au dispus evacuarea zonelor locuite care erau în proximitate sau pe direcţia de propagare a flăcărilor şi a fumului.
Urmărește
333 afișări
Imaginea articolului Pompierii români acţionează în Grecia, unde incendiile s-au apropiat de case

Pompierii români acţionează în Grecia, unde incendiile s-au apropiat de case

Modulul naţional specializat de stins incendii de pădure acţionează, de peste 14 ore, în sprijinul salvatorilor greci, în zonele puternic afectate de arderile necontrolate de vegetaţie uscată şi pădure.

Pe fondul temperaturilor ridicate, lipsei precipitaţiilor, umidităţii reduse şi vitezei vântului, incendiile s-au dezvoltat cu repeziciune, afectând suprafeţe considerabile.

Focarele, care se întind pe mai mulţi kilometri pătraţi, s-au apropiat de zonele rezidenţiale, iar, în unele situaţii, incendiile au cuprins şi locuinţe.

Având în vedere riscul existent, autorităţile elene au dispus măsura evacuării zonelor locuite care erau în proximitate sau pe direcţia de propagare a flăcărilor şi a fumului.

Misiunile pompierilor români au constat în protejarea şi stingerea locuinţelor, precum şi în limitarea incendiilor de vegetaţie.

Astfel, colegii noştri au acţionat neîntrerupt, pe toată durata nopţii, cu trei maşini de stingere incendii de pădure, o maşină de stingere de mare capacitate (10.000 l apă),precum şi o cisternă de 30.000 litri.

Activarea şi operaţionalizarea modulului naţional specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare şi stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locaţiile stabilite de pompierii greci.

Prognoza de risc pentru astăzi rămâne la nivelul „extrem de ridicat”, conform autorităţilor elene, prin intermediul Secretariatului General pentru Protecţie Civilă. Harta riscului de incendiu, publicată de aceştia, arată că zona în care modulul îşi desfăşoară activitatea este încadrată la acelaşi nivel de risc.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici