Ponta vrea program de lucru 9.00-17.00 pentru angajaţii instituţiilor publice

Premierul Victor Ponta a recomandat conducerii instituţiilor publice să modifice programul de lucru al angajaţilor şi să îl încadreze în intervalul orar 9.00-17.00, conform normelor Uniunii Europene, a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Urmărește
4441 afișări
Imaginea articolului Ponta vrea program de lucru 9.00-17.00 pentru angajaţii instituţiilor publice

Ponta vrea program de lucru 9.00-17.00 pentru angajaţii instituţiilor publice (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Este o recomandare a primului-ministru, în vederea alinierii la normele UE. La nivelul Guvernului, angajaţii vor lucra în intervalul orar 9.00-17.00, dar fiecare instituţie, în funcţie de specificul activităţii, poate opta totuşi pentru propriul program optim de funcţionare, precum între orele 8.00-16.00.

Recomandarea premierului este însă pentru un program de lucru aliniat normelor UE", a spus oficialul guvernamental.

Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că programul de lucru cu publicul nu va fi modificat, urmând să fie menţinut în intervalul 8.00-16.00.

În luna februarie, la preluarea mandatului, premierul de atunci Mihai Răzvan Ungureanu a cerut armonizarea programului de lucru al ministerelor, prefecturilor şi instituţiilor deconcentrate ale statului, "pentru optimizarea activităţii şi a comunicării interinstituţionale", iar Secretariatul General al Guvernului a emis o circulară prin care programul de lucru pentru bugetari a fost stabilit în intervalul orar 8.00 - 16.00.

Guvernul a precizat atunci că uniformizarea programului de lucru în administraţia publică va fi aplicată strict pentru ministere, aparatul de lucru al Guvernului şi instituţiile publice subordonate, fără să vizeze activitatea instituţiilor de învăţământ, a unităţilor medicale, de urgenţă şi de intervenţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici