Prima pagină » Social » Posibil accident chimic evitat în curtea unei firme din Mintia, Hunedoara

Posibil accident chimic evitat în curtea unei firme din Mintia, Hunedoara

Posibil accident chimic evitat în curtea unei firme din Mintia, Hunedoara
Andreea Tobias
10 apr. 2024, 15:35, Social

„Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost efectuat de unul dintre angajaţii agentului economic. Acesta a observat că recipientul cu capacitatea de 200 litri, plin cu substanţa chimică, s-a deformat brusc şi din motive necunoscute”, transmite ISU Hunedoara.

În urma fluxului de informaţii dintre comanda ISU Hunedoara – Dispeceratul judeţean integrat 112 – comandantul intervenţiei şi echipajul CBRN s-a stabilit tipul şi natura substanţei şi s-a acţionat de urgenţă conform procedurilor.

Pompierii au intervenit cu un echipaj de stingere şi unul CBRN (Chimic – Biologic – Radiologic – Nuclear) şi au acţionat în etape, pentru răcire, cercetare chimică şi, în final, pentru depresurizarea recipientului care ar fi putut provoca evenimentul chimic.

Intervenţia a avut un grad ridicat de risc, substanţa având un grad ridicat de toxicitate.