- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (29.08.2012, 18:06)
- Daciana Ilie ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prahova: Acelaşi producător de lapte pentru şcoli, acuzat că a provocat îmbolnăvirea a zeci de copii
Aproximativ 84.000 de elevi prahoveni vor beneficia în acest an şcolar de programul "Lapte şi corn", firmele care vor asigura produsele fiind aceleaşi ca şi în anii trecuţi, inclusiv producătorul de lapte acuzat de autorităţile sanitare că a livrat lapte infestat, zeci de copii îmbolnăvindu-se.
Urmărește
1164 afișări
Prahova: Acelaşi producător de lapte pentru şcoli, acuzat că a provocat îmbolnăvirea a zeci de copii (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)
Aproximativ 84.000 de elevi din judeţul Prahova vor beneficia, în noul an şcolar, de produse distribuite în şcoli prin programul "Lapte şi corn". Pe lângă lapte şi corn, fiecare elev va primi şi un măr, la fel ca în anii trecuţi.
Firmele care asigură produsele în cadrul programului "Lapte şi corn" în judeţul Prahova sunt aceleaşi ca şi anul trecut şi acum doi ani, întrucât contractele, încheiate în urma licitaţiilor ţinute în anul 2010, sunt valabile pe o perioadă de patru ani, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Una dintre firmele care asigură produse în cadrul acestui program guvernamental este producătorul de lapte SC Ecolact Prod SRL, cu sediul în comuna Păuleşti, judeţul Prahova, firmă suspectată că la sfârşitul lunii martie a distribuit în mai multe şcoli din judeţ lapte infestat cu stafilococ auriu, în urma consumului produselor, 66 de persoane, în majoritate copii, ajungând la spital cu toxiinfecţie alimentară.
La începutul lunii aprilie a acestui an, Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova a dat publicităţii un comunicat în care arăta că analizele pe probele de lapte prelevate de la fabrica ce asigură producţia de lapte distribuită în şcolile din judeţ, analize făcute de Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, au arătat prezenţa stafilococului auriu în probele analizate şi ineficienţa pasteurizării laptelui.
La acel moment, inspectorii ANSVSA au dispus sistarea producţiei, au confiscat 157.650 de pungi de lapte UHT de 200 de mililitri din două loturi incriminate, au decis ca producătorul Ecolact să fie controlat lunar, iar fabrica a primit o amendă în valoare de 40.000 de lei, pentru punerea în consum de produse cu parametrii microbiologici depăşiţi.
Ulterior, Ecolact Prod SRL a anunţat că firma a plătit pentru efectuarea unor analize într-un laborator privat, analize care infirmă prezenţa stafilococului auriu în produsele Ecolact, motiv pentru care a acţionat în instanţă autorităţile care au incriminat firma, pentru prejudicii materiale şi de imagine.
Contactată telefonic, reprezentanta firmei Ecolact Prod SRL, Violeta Ştefănescu, a declarat, miercuri, că procesul intentat de Ecolact Prod SRL împotriva Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova se află pe rolul Judecătoriei Ploieşti şi are ca prim termen data de 7 octombrie 2013.
Violeta Ştefănescu a precizat că Ecolact Prod va continua să furnizeze lapte în şcolile din judeţ, în baza contractului încheiat cu Consiliul Judeţean Prahova în urmă cu doi ani.
Întrebat dacă a cerut rezilierea contractului pe care autorităţile judeţene îl au cu Ecolact Prod SRL pentru asigurarea pungilor cu lapte în cadrul programului "Lapte şi corn", preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat, miercuri, că nu a avut "motive temeinice" pentru a solicita rezilierea contractului care este încheiat pe o perioadă de patru ani şi care prevede despăgubiri în cazul rezilierii.
"Nu aveam de ce să reziliem contractul. Este încheiat pe patru ani, are clauze suficient de dure şi nu au fost motive temeinice pentru a se rezilia acest contract. Au fost controale, au purificat fabrica", a afirmat Mircea Cosma.
La sfârşitul lunii martie, în decurs de câteva zile, 66 de persoane, între care 63 de copii cu vârste cuprinse între doi şi 14 ani, au fost diagnosticate cu toxiinfecţie alimentară, după ce au consumat produse distribuite în şcoli prin programul "Lapte şi corn". Pacienţii proveneau din localităţi diferite copiii intoxicaţi fiind de la peste 40 de unităţi de învăţământ. Autorităţile au prelevat probe din laptele, cornurile şi merele distribuite în şcoli.
Citește pe alephnews.ro: Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Nava rusă scufundată a fost victima unui „act de terorism”, susține compania proprietară. Care este adevărul din spatele misiunii secrete în Siria?
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Chef Florin Dumitrescu a dezvăluit secretul! Ce face în fiecare an, de Crăciun + ce spun fiicele sale despre jurizarea de la MasterChef
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe