Prefectul de Constanţa a demisionat din funcţie

Prefectul de Constanţa, Eugen Bola, a anunţat, vineri, că demisionează din funcţie, anunţul fiind făcut în timpul vizitei făcute de vicepremierul Liviu Dragnea în judeţ, care s-a declarat nemulţumit de modul în care au acţionat autorităţile judeţene în perioada codului roşu.

Urmărește
455 afișări
Imaginea articolului Prefectul de Constanţa a demisionat din funcţie

Eugen Bola (Imagine: Adrian Boioglu/Mediafax Foto)

Prefectul şi-a anunţat demisia în şedinţa Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, la care participă şi vicepremierul Liviu Dragnea.

Vicepremierul Liviu Dragnea a mers, vineri, la Constanţa, pentru a discuta cu prefectul Eugen Bola despre modul în care acesta a gestionat situaţia din judeţ în timpul ninsorilor şi viscolului de zilele trecute, dar şi pentru a stabili măsurile care vor fi luate în perioada următoare.

"Voi avea o discuţie cu domnul prefect între patru ochi, eu nu am venit să demit, pentru că nu demit eu. Un prefect nu poate fi demis decât de Guvern. O să am o discuţie cu dumnealui, după ce vorbesc cu el vă garantez că vă spun absolut tot", declara Dragnea la intrarea în sediul Prefecturii Constanţa.

El a fost întrebat de jurnalişti dacă este nemulţumit de modul în care prefectul judeţului, Eugen Bola, a gestionat situaţia pe timpul codului roşu de ninsori, Dragnea răspunzând afirmativ.

Tot vineri şi-a anunţat demisia din funcţie şi prefectul de Brăila, Gheorghi Obreja, care a fost înzăpezit două zile în localitatea Gemenele, în timp ce în judeţ erau izolate zeci de sate din cauza viscolului şi zăpezii.

De asemenea, miercuri a fost eliberat din funcţie prefectul de Buzău Gabriel Baltă, în urma unei vizite făcute de Dragnea şi Duşa în judeţ, când prefectul nu a ştiut care erau cele cinci localităţi izolate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici