- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.03.2013, 17:47)
- Marius Fratila
Preşedintele Băsescu a decorat ASE Bucureşti, la 100 de ani de la înfiinţare
Preşedintele Traian Băsescu a decorat, marţi, Academia de Studii Economice din Bucureşti cu Ordinul "Meritul pentru Învăţământ" în grad de Comandor, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ superior.

Preşedintele Băsescu a decorat ASE Bucureşti, la 100 de ani de la înfiinţare (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)
"Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţare, pentru profesionalismul de excepţie şi abnegaţia manifestate de cadrele didactice în procesul de afirmare şi dezvoltare a învăţământului, ştiinţei şi culturii economice din România, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul «Meritul pentru Învăţământ» - în grad de Comandor Academiei de Studii Economice din Bucureşti", informează un comunicat transmis de Preşedinţie.
Decorarea a fost făcută la iniţiativa preşedintelui Băsescu.
ASE Bucureşti a fost înfiinţată în 6 aprilie 1913, când Regele Carol I al României semna Decretul de înfiinţare a Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Instituţia de învăţământ va organiza în perioada următoare mai multe evenimente dedicate celebrării centenarului. Pe 3 aprilie va avea loc o şedinţă festivă a Senatului ASE, în Aula Magna, unde vor fi prezente, pe lângă studenţi şi profesori, şi personalităţi marcante ale mediului politic, dar şi din domeniul economic şi de afaceri.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe