- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.12.2014, 12:04)
- Valentina Postelnicu
Preşedintele Băsescu a promulgat legea care reglementează profesia de bonă
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul de promulgare a legii privind exercitarea profesiei de bonă, în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă şi o persoană juridică sau prin desfăşurarea activităţii acesteia ca persoană fizică autorizată.

Preşedintele Băsescu a promulgat legea care reglementează profesia de bonă (Imagine: Hepta)
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 3 decembrie, în calitate de for decizional, cu 285 voturi pentru şi o abţinere, propunerea legislativă care reglementează profesia de bonă, iniţiată de peste 60 de parlamentari din toate partidele şi care prevede că exercitarea acestei profesii se face cu contract individual de muncă sau pe PFA.
Proiectul prevede că exercitarea profesiei de bonă se face în baza unui contract individual de muncă încheiat între bonă şi o persoană juridică sau prin desfăşurarea activităţii bonei ca persoană fizică autorizată.
Profesia de bonă se va exercita cu respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului, cu egalitatea de şanse şi nediscriminare, asigurarea unei îngrijiri personalizate şi individualizate fiecărui copil, respectarea demnităţii copilului şi ascultarea opiniei copilului, ţinând cont de vârstă şi de gradul de maturitate.
TITLURILE ZILEI
-
astăzi, 22:26
-
astăzi, 22:19
-
astăzi, 22:16
-
astăzi, 20:24
-
astăzi, 22:57
• LIVE TEXT Oficial! Călin Georgescu este inculpat. Procurorii anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale. Acuzaţii grave / El a fost pus sub control judiciar / Ce interdicţii are Călin Georgescu / Magistrat cercetat în dosarul lui Călin Georgescu
-
astăzi, 16:07
-
astăzi, 15:28
• LIVE UPDATE Călin Georgescu a fost ridicat în trafic şi dus cu mandat la Parchetul General / Surse: Călin Georgescu are calitatea de suspect / Jandarmii au organizat garduri de protecţie în faţa Parchetului General. Politicieni şi susţinători s-au adunat în jur
-
astăzi, 15:47
-
astăzi, 15:43
• Cu cât se pedepseşte fapta de care ar fi acuzat Călin Georgescu?
-
astăzi, 15:22
-
astăzi, 15:14
• Şoşoacă, despre Georgescu: Înseamnă că are mare legătură cu ceea ce se întâmplă la Washington
-
astăzi, 14:58
-
astăzi, 14:58
-
astăzi, 12:12
• Horaţiu Potra, un apropiat al lui Călin Georgescu, a fost la Moscova chiar înainte de alegeri
-
astăzi, 11:13
• Călin Georgescu a pierdut procesul privind reluarea alegerilor la Instanţa Supremă
Beneficiarul serviciilor de îngrijire şi supraveghere oferite de bonă este copilul care necesită supraveghere şi îngrijire pe timpul zilei.
Potrivit propunerii legislative, va putea exercita profesia de bonă orice persoană fizică dacă îndeplineşte condiţia de a fi cetăţean român sau străin, cu domiciliul/reşedinţa, de regulă, în aceeaşi localitate cu domiciliul/reşedinţa copilului, cetăţean străin cu drept de muncă în România care posedă un titlu oficial de calificare recunoscut sau echivalat pentru profesia de bonă, aptă din punct de vedere medical, psihologic, de a avea capacitate deplină de exerciţiu, de a nu avea antecedente penale. Documentele în acest sens se reînnoiesc anual.
În desfăşurarea activităţii, bona îndeplineşte cel puţin următoarele atribuţii: îngrijirea şi supravegherea copilului; hrănirea copilului; acordarea primului-ajutor în caz de îmbolnăvire/accidentare a copilului; informarea reprezentanţilor legali ai copilului cu privire la evoluţia acestuia, precum şi informarea de urgenţă a angajatorului referitor la apariţia unor situaţii deosebite cu privire la copil; însoţirea copilului la activităţi recreative, culturale, artistice, sportive şi şcolare proprii vârstei sau sprijinirea acestuia pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi, precum şi realizarea de activităţi de educare şi dezvoltarea de abilităţi de viaţă.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:55
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1099. Trump se va întâlni cu Zelenski pe 28 februarie la Washington pentru un acord important privind mineralele / Polonia va adapta toate aeroporturile civile pentru utilizare militară / Oficialii Departamentului de Stat doresc să deblocheze ajutorul SUA pentru Ucraina / Polonia va transfera Ucrainei încă 5.000 de terminale Starlink
-
astăzi, 22:43
Nicuşor Dan: Noi avem de rezolvat problema anulării alegerilor