- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele CNAS: Unii medici prescriu anumite medicamente în schimbul unor vacanţe exotice
Preşedintele CNAS, Lucian Duţă, a făcut referire, vineri, la "relaţia de concubinaj" existentă între medicii prescriptori şi piaţa farmaceutică, care duce la situaţia ca unii dintre doctori să prescrie anumite medicamente în schimbul unor avantaje cum sunt vacanţele exotice în străinătate.
CNAS: Unii medici prescriu anumite medicamente în schimbul unor vacanţe exotice (Imagine: Lucian Alecu/Mediafax Foto)
"Vreau să denunţ relaţia de concubinaj care a existat şi există între medicii prescriptori şi piaţa farmaceutică. Acest lucru se petrece proporţional cu o creştere a vacanţelor şi a concediilor exotice pe care unii medici le fac", a declarat Lucian Duţă într-o conferinţă de presă susţinută vineri.
Preşedintele CNAS a susţinut că sunt unii dintre medici care prescriu anumite medicamente în schimbul unor avantaje, cum ar fi excursii în străinătate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Un diplomat rus de rang înalt afirmă că Rusia este deschisă la orice discuţii de pace în Ucraina dacă Trump le iniţiază
-
Ford Otosan a oprit azi producţia la uzina de la Craiova din cauza Electrocentrale Craiova. Pierderi estimate la peste 40 mil. Euro
-
Comisia Europeană trimite România în faţa CJUE pentru că nu a colectat şi epurat în mod corespunzător apele uzate
-
Marcel Boloş: termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, prelungit până la 20 decembrie 2024
Există o creştere a consumului de medicamente, coroborat cu plecare unor medici în concedii în Tanzania finanţaţi de firme de medicamente, a susţinut şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
"În România se prescriu doar medicamente scumpe. Rolul CNAS este de a asigura medicamente pentru toţi pacienţii. În ultimii ani a fost o creştere a resurselor financiare de aproape 70%. Sigur că banii sunt încă puţini, dar aceşti bani s-au dus pe consumul de medicamente scumpe chiar dacă există şi variante la fel de bune, dar mai ieftine", a spus Lucian Duţă.
Acesta s-a mai referit la situaţiile în care, la controale de rutină, s-a descoperit că erau prescrise reţete pentru pacienţi care erau decedaţi.
"În urma unui control de rutină efecutat în ultima lună am descoperit 2.000 de reţete prescrise la pacienţi decedaţi unii chiar şi de acum trei ani. Am sesizat organele statului. Suntem în proces de recuperare a sumelor", a spus Lucian Duţă.
Potrivit acestuia, prejudiciul adus sistemului sanitar prin prescrierea reţetelor la pacienţi decedaţi este de câteva sute de mii de lei.
O altă problemă invocată de preşedintele CNAS a fost cea a eliberării de bilete de trimitere pentru analize fără ca respectivii pacienţi să fi făcut respectivele investigaţii, dar care sunt decontate de spitale şi laboratoare.
În acest contest, Duţă a susţinut că toate eforturile CNAS de a stopa frauda din sistem nu au avut sorţi de izbândă, amintind de introducerea plafonului la medicamente, respins de către medicii de familie.
Preşedintele CNAS a vorbit, de asemenea, despre cozile care s-au format deja la CASMB pentru pacienţii care au nevoie de o adeverinţă care să ateste plata contribuţiei. "Aceşti pacienţi nu trebuia să stea la coadă. Este doar rezultatul boicotului medicilor de familie care ar fi putut printr-o simplă apăsare de buton să rezolve cererea pacienţilor", a spus Duţă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO