- Home
- Social
- IAŞI, (14.05.2015, 18:40)
- Catalin Hopulele
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, plasat în arest la domiciliu
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, cercetat pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, a fost plasat în arest la domiciliu, a decis, joi seară, Curtea de Apel Iaşi, care a dispus aceeaşi măsură şi pentru celelalte trei persoane acuzate în acest dosar.
Urmărește
420 afișări
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, plasat în arest la domiciliu (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
Curtea de Apel Iaşi a decis ca liberalul Cristian Adomniţei, angajatele CJ Iaşi, Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, precum şi Letiţia Popa, administrator al Laser CO SRL, să fie plasaţi în arest la domiciliu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Decizia instanţei este definitivă.
Vinerea trecută, Tribunalul Iaşi a decis ca şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, reţinut pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, să fie cercetat sub control judiciar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ICC emite mandat de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul angajatelor CJ Iaşi Teodora Jinga, director executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, şi Carmen Irimescu, şeful Serviciului Proiecte şi Parteneriate din Direcţia Proiecte şi Dezvoltare Durabilă, dar şi pentru Letiţia Popa, administrator al Laser CO SRL, firma cu care Consiliul Judeţean a încheiat un contract pentru tipărirea de materiale de promovare a judeţului.
Cristian Adomniţei a fost reţinut, în 7 mai, de procurorii DNA, după aproximativ cinci ore de audieri, el fiind acuzat de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, după ce le-ar fi ajutat pe Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, angajate ale CJ, să acopere nereguli privind un contract pentru tipărirea de materiale de promovare a judeţului.
Cristina Teodora Jinga, director executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, a fost reţinută pentru abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată şi instigare la fals intelectual în formă continuată, iar Carmen Ingrid Irimescu, şef Serviciu Proiecte şi Parteneriate din Direcţia Proiecte şi Dezvoltare Durabilă tot din CJ, a fost reţinută pentru abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată şi complicitate la fals intelectual.
Totodată, a fost reţinută Elena Letiţia Popa, administrator al unei societăţi comerciale, pentru instigare la abuz în serviciu, complicitate la fals intelectual, în formă continuată, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Potrivit DNA, în luna august 2013, la nivelul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din CJ Iaşi a fost redactat caietul de sarcini pentru achiziţia prin procedura ”cerere de ofertă” de servicii de tipărire de materiale pentru promovarea judeţului Iaşi, contractul fiind adjudecat de societatea comercială administrată de Letiţia Elena Popa şi semnat la 27 septembrie 2013.
Durata maximă de execuţie a contractului de servicii era de trei luni de la data semnării, în caz de executare cu întârziere, prestatorul putând fi obligat la plata de penalităţi de 0,1% (pentru fiecare zi de întârziere) din contravaloarea serviciilor rămase de executat.
”Pentru ca acest contract să fie atribuit firmei pe care o administra, inculpata Letiţia Elena Popa a întocmit şi utilizat documente false, (CV-urile unor angajaţi), pentru a crea aparenţa îndeplinirii criteriilor de admisibilitate şi conformitate a ofertei, depunând apoi toate aceste înscrisuri la autoritatea contractantă - Consiliul Judeţean Iaşi. În acest mod, Letiţia Elena Popa i-a determinat, cu intenţie, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor să atribuie, fără vinovăţie şi fără a avea cunoştinţă de caracterul fals al înscrisurilor depuse, contractul firmei sale, în condiţiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerinţelor minimale ale caietului de sarcini. Astfel, s-a produs o vătămare a intereselor legale ale celuilalt ofertant şi s-a obţinut un folos necuvenit pentru societatea administrată de Letiţia Elena Popa”, se arăta în rechizitoriul procurorilor.
În 19 decembrie 2013, între Consiliul Judeţean laşi şi societatea administrată de Letiţia Popa a fost încheiat procesul-verbal de predare-primire, în cuprinsul căruia s-a consemnat predarea, către autoritatea contractantă, a unui număr mai mic de produse, faţă de cel prevăzut în contract (respectiv 11 din cele 16 produse), nefiind predate şi primite albume de prezentare a judeţului, broşuri, DVD-uri cu filmul de prezentare a judeţului Iaşi, machete cu proiectul conceperii şi designului acestora, prevăzute în contract.
Produsele nepredate aveau valoarea totală, conform contractului, de 213.005,71 lei.
DNA mai arăta că, în luna decembrie 2014, pentru ca Letiţia Popa să poată încasa, în mod nelegal, plata acestor bunuri pe care nu le livrase şi, totodată, să nu poată fi obligată la plata penalităţilor, Cristina Teodora Jinga, în calitate de director executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Judeţean Iaşi, cunoscând faptul că nu fuseseră livrate reperele respective i-a determinat pe membrii comisiei de recepţie din care făcea parte şi Carmen Ingrid Irimescu să semneze un proces-verbal de recepţie antedatat 7 ianuarie 2014, în cuprinsul căruia s-a menţionat, în mod nereal, că fuseseră livrate, în 19 decembrie 2013, şi reperele lipsă, respectiv o mie de albume de prezentare a judeţului Iaşi, o mie de broşuri, o mie de DVD-uri, filmul de prezentare a judeţului Iaşi (o bucată), machetele cu proiectul conceperii şi designului albumelor de prezentare a judeţului Iaşi.
De asemenea, Jinga a semnat mai multe documente, activităţi ce au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în cuantum de 213.005,71 lei pentru judeţul Iaşi, la care se adaugă contravaloarea penalităţilor în cuantum de 1% pe zi, prin plata nelegală a sumei respective din bugetul unităţii administrativ teritoriale, şi obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru firma respectivă.
În 8 martie 2015, Carmen Ingrid Irimescu le-a ajutat pe Teodora Jinga şi o altă persoană, prin punerea la dispoziţie a apartamentului său, să semneze, în condiţii de confidenţialitate, un proces-verbal, antedatat 11 februarie 2015, în cuprinsul căruia s-a atestat, în mod mincinos, restituirea către firmă a celor 948 de albume de prezentare a judeţului Iaşi, în vederea actualizării gratuite a acestora cu date şi fotografii privind Aeroportul Internaţional Iaşi.
Concret, deşi bunurile menţionate mai sus nu au fost predate Consiliului Judeţean Iaşi decât scriptic, Cristina Teodora Jinga şi Carmen Ingrid Irimescu au făcut demersuri pentru a crea aparenţa recepţionării tuturor reperelor prevăzute în contract, astfel încât să poată fi făcută plata către firma Letiţiei Elena Popa, potrivit DNA.
În perioada martie-aprilie 2015, Cristian Mihai Adomniţei, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi de ordonator principal de credite, cu intenţie directă, le-a ajutat pe Teodora Jinga şi Carmen Ingrid Irimescu, în urma unei înţelegeri prealabile cu acestea, pentru a se evita descoperirea infracţiunilor pe care acestea le comiseseră şi tragerea lor la răspundere penală.
Astfel, Adomniţei a făcut demersuri menite să amâne finalizarea misiunii de audit, să creeze aparenţa că toate materialele prevăzute în contract fuseseră predate în termenul stabilit, inclusiv că 948 albume fuseseră restituite firmei pentru a fi modificate, dar şi să creeze timpul necesar pentru ca societatea Letiţiei Elena Popa să realizeze şi să predea efectiv albumele pe care nu le predase niciodată Consiliului Judeţean.
Astfel, în cursul lunii martie 2015, Cristian Adomniţei a semnat un proces-verbal, datat 11 februarie 2015, prin care atesta, în mod mincinos, că la data respectivă cele 948 albume de prezentare a judeţului Iaşi au fost restituite de către Consiliul Judeţean Iaşi societăţii comerciale respective, în vederea actualizării gratuite a acestora.
În referatul cu propunerea de arestare întocmit de procurorii anticorupţie se arăta că, pe 20 martie 2015, Serviciul de Audit din cadrul CJ i-a prezentat şefului instituţiei, Cristian Adomniţei, "formularul de constatare şi raportare a iregularităţilor" vizând contractul dintre CJ Iaşi şi firma Laser CO SRL, document pe care Adomniţei a refuzat să-l semneze.
"Numitul Adomniţei Cristian Mihai nu a avizat respectivul document, şi nici nu a discutat nimic cu auditorii despre constatările din cuprinsul actului, timp de zece zile, amânând să ia o decizie cu privire la avizare, tocmai pentru a câştiga, pe de o parte, timpul necesar falsificării documentelor, apte să creeze aparenţa că toate materialele de promovare fuseseră predate conform actelor ce atestau recepţia, iar 948 de albume fuseseră restituite furnizorului pentru a fi actualizate gratuit, iar pe de altă parte, pentru a câştiga timpul necesar ca SC Laser Co SRL să execute respectivele albume”, arătau procurorii.
Pe 30 martie 2015, preşedintele CJ Iaşi i-a convocat la o discuţie pe cei trei auditori din cadrul CJ, respectiv Fănel Constantinescu, Ion Cătărău şi Dumitru Calance, la aceeaşi discuţie fiind chemate ulterior şi Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, angajate ca şef serviciu în cadrul CJ Iaşi.
Procurorii DNA susţin că la şedinţa respectivă Adomniţei ar fi sesizat că "auditorii erau determinaţi să nu cedeze” şi că a început să-i umilească.
Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu declara, la începutul acestei săptămâni, că preşedintele CJ Iaşi Cristian Adomniţei s-a pus la dispoziţia PNL şi că va fi suspendat din partid dacă în cazul său va fi luată "o decizie privativă de libertate".
În 15 aprilie, procurorii DNA au făcut 21 de percheziţii, dintre care 19 la Consiliul Judeţean Iaşi, în birourile unor directori ai Direcţiei Economice, Serviciului Financiar Contabil şi Direcţiei Achiziţii, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie şi fals, care ar fi fost comise în perioada 2013-2015.
La momentul desfăşurării percheziţiilor, Cristian Adomniţei nu se afla în ţară, el fiind la Bruxelles, unde a participat la şedinţa plenară a Comitetului Regiunilor.
Cristian Adomniţei, în vârstă de 40 de ani, este preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi din noiembrie 2012.
Citește pe alephnews.ro: Unul din trei oameni suferă de „ura față de mișcare”. Fenomenul poartă numele de misokinezie
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, va fi cercetat sub control judiciar
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Preotul care a lăsat-o pe Sabrina Carpenter să filmeze scene provocatoare în Biserică a fost eliberat
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
PROSPORT.RO
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe