- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.01.2016, 11:19)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele Klaus Iohannis a PROMULGAT legea care interzice fumatul în spaţii publice
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care interzice fumatul în spaţiile publice, la două zile după ce judecătorii CCR au decis că actul normativ este constituţional.
Urmărește
38123 afișări
Iohannis a promulgat legea antifumat (Imagine: Codrin Prisecaru/ Mediafax Foto)
''Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 29 ianuarie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun'', a anunţat Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Legea antifumat este constituţională, au decis miercuri judecătorii CCR în unanimitate, respingând sesizarea formulată de 33 de senatori, care au susţinut că, prin definirea spaţiului public închis, acest act normativ introduce o formă de discriminare.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 14:40
-
astăzi, 22:00
• Fostul premier grec a fost exclus din partidul de guvernământ Noua Democraţie. Care a fost motivul
-
astăzi, 20:41
-
astăzi, 19:02
-
astăzi, 16:53
• Veste bună pentru orădeni: Se inaugurează primul tronson al inelului metropolitan
-
astăzi, 16:27
• FRF face primele declaraţii despre incidentele de la meciul România – Kosovo
-
astăzi, 16:11
• Studiu: Care sunt ţările cu cei mai educaţi politicieni? Cum stă România la acest capitol
-
astăzi, 15:26
• Protestatarii din regiunea Abhazia refuză să părăsească parlamentul
-
astăzi, 12:00
-
astăzi, 10:02
-
astăzi, 10:01
• Tomac, după nominalizarea lui Marco Rubio secretar de stat SUA: adoptă linia „pace prin putere”
-
astăzi, 09:02
-
astăzi, 08:04
-
astăzi, 08:02
-
astăzi, 07:55
• Senatori americani cer o anchetă privind legăturile lui Elon Musk cu Rusia
Conform legii adoptate de Camera Deputaţilor, fumatul este interzis în "orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent".
De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.
Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.
Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Totodată, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: "Cameră pentru fumat", "Loc pentru fumat".
Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.
Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere. Săvârşirea unei noi contravenţii la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.
Legea antifumat a fost iniţiată de deputata PSD Aurelia Cristea, care a fost sprijinită de mai multe ONG-uri în promovarea acestui proiect. Cristea a spus că nu a făcut altceva decât să preia legea antifumat de la deputatul PSD Manuela Mitrea şi să amendeze legea, în urma un demers de dezbatere publică inspirat din bunele practici ale statelor europene. În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.
Citește pe alephnews.ro: FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe