Presupusul autor al asasinatului de la Neamţ, căutat în continuare de numeroase forţe de ordine
Presupusul asasin al unui bărbat din Piatra Neamţ, cunoscut membru al unei grupări interlope, este căutat în continuare, luni, de forţe însemnate de ordine, fiind instituite filtre în toate judeţele limitrofe Neamţului, iar în acelaşi timp a fost dat în consemn la toate punctele de frontieră.

Presupusul autor al asasinatului de la Neamţ, căutat în continuare de numeroase forţe de ordine
Potrivit şefului Poliţiei Judeţene Suceava, comisar-şef Nicuşor Todiruţ, există filtre ale Poliţiei în tot judeţul Suceava, ca şi în celelalte judeţe limitrofe Neamţului.
Todiruţ a spus că au fost distribuite fotografii ale urmăritului atât poliţiştilor, cât şi jandarmilor. Totodată, presupusul asasin, Cristian Chilat, de 40 de ani, a fost dat în consemn la toate punctele de frontieră.
De asemenea, Chilat ar fi căutat şi de membrii grupării Mararu, care ar fi promis chiar o recompensă mare pentru găsirea lui.
La Piatra Neamţ este aşteptat, luni, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, chestor şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu, care va supraveghea ancheta în acest caz şi va analiza activitatea Poliţiei Neamţ în asigurarea ordinii şi siguranţei publice.
Cristian Chilat, zis "Falău", este presupusul autor al asasinatului comis, duminică, într-o cafenea din centrul municipiului Piatra Neamţ, asupra lui Gheorghiţă Mararu, cunoscut membru al unei grupări interlope.
Gheorghiţă Mararu (32 ani) şi fratele acestuia, Bogdan (36 ani), stăteau la masă, duminică la prânz, într-o cafenea din Piatra Neamţ, primul din aceştia fiind împreună cu prietena sa. La un moment dat, în local a intrat Cristian Chilat (40 ani), zis "Falău", care a scos pistolul şi l-a împuşcat de patru ori pe Gheorghiţă Mararu şi de două ori pe fratele acestuia, după care a fugit. Incidentul, petrecut sub privirile îngrozite ale celorlalţi consumatori, a fost înregistrat de camerele video de supraveghere aflate atât în interiorul, cât şi în exteriorul localului. Martorii incidentului au sunat imediat la 112, cerând ajutor.
Gheorghiţă Mararu a suferit patru plăgi împuşcate, trei în zona inimii şi una în abdomen, iar când au sosit medicii avea deja doi litri de sânge în cavitatea toracică şi era în stop cardio-respirator. Medicii i-au făcut masaj cardiac şi i-au acordat primul ajutor, injectându-i şi adrenalină pentru a-i reporni inima, însă victima nu a supravieţuit.
Bogdan Mararu a fost împuşcat de două ori în abdomen şi a fost dus cu ambulanţa direct pe masa de operaţie, el având lezate organele interne şi intestinele.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 12:40
Israelul evacuează taberele din Cisiordania şi interzice întoarcerea refugiaţilor