- Home
- Social
- SIBIU, (18.04.2024, 09:33)
- Gabriel Pecheanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prima cabană montană construită în România, în 1880, se află în judeţul Sibiu, la 1.540 m altitudine
- Prima cabană montană construită în România se află în Sibiu, la 1.540 de metri altitudine, precizează Consiliul Judeţean Sibiu, într-o postare pe Facebook.
- Iniţial a fost cunoscută sub numele de „Casa de adăpost Şerbota”, pentru ca apoi să fie redenumită „Cabana Negoiu”.
Urmărește
1250 afișări
Sursa foto: Facebook / Consiliul Judetean Sibiu
În urmă cu 143 de ani a început povestea primei cabane montane din România. Construită în Munţii Făgăraş, a fost cunoscută iniţial sub numele de „Casa de adăpost Şerbota”, pentru ca, mai apoi, să fie redenumită drept „Cabana Negoiu”.
„A fost construită în câteva luni, timp în care s-a amenajat inclusiv o parte a potecii care duce la cabană, dinspre Bârcaciu”, spune Radu Zaharia, unul dintre cei mai experimentaţi ghizi montani ai judeţului Sibiu, membru în echipa Anii Drumeţiei şi care, în 2023, a primit titlul de „Ambasador al sportului” în cadrul Galei Sportului Sibian organizată de Consiliul Judeţean Sibiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
Prima prelevare de organe la Spitalul Grigore Alexandrescu de la o tânără aflată în moarte cerebrală
Totul a început cu înfiinţarea, în 1880, a „Siebenburgischer Karpatenverein” (SKV), asociaţie destinată construirii de poteci şi refugii montane, precum şi promovării turismului în munţii Carpaţi. Anul următor, în 1881, au fost construite patru cabane: cea de la Negoiu, apoi „Poiana Tomii”, „Godeanu” şi „Piscul Baciului”. Au funcţionat sub forma unor case de adăpost, oferind turiştilor un loc sigur de refugiu şi înnoptat.
Primul traseu spre cabana Negoiu pornea dinspre Avrig, în direcţia Poiana Neamţului – Bârcaciu. „În acea zonă exista o veche potecă folosită de ciobani în transhumanţă, cunoscută sub denumirea de <Plaiul Ţării>. Pentru a ajunge la Negoiu, din poteca păstorilor a fost amenajată, în zona Puha, o nouă potecă ce trecea pe deasupra Cascadei Şerbota şi ajungea la poiana în care a fost construită cabana”.
De-a lungul timpului, construcţia a trecut prin numeroase transformări.
„Prima cabană a fost construită în 1881, din bârne etanşate cu lut şi muşchi, iar acoperişul era din şindrilă. Datorită marelui aflux de turişti, în 1890 a fost construită o a doua cabană, mai mare, prima devenind locuinţa cabanierului. A funcţionat până în 1937, când a fost construită cea de-a treia cabană, vizibilă şi astăzi. Este cunoscută drept <cabana veche> sau <La Prici> şi aici se află echipa de la Serviciul Public Judeţean Salvamont Sibiu. Este amplasată la câţiva zeci de metri de cabana mare, dată în funcţiune pe 10 mai 1963”.
În colecţia „Periodice” de la Biblioteca Astra Sibiu sunt numeroase articole care descriu frumuseţea peisajului de care au parte toţi cei care urcă la Negoiu, cât şi performanţa de a fi întâia cabană montană din ţară. „Almanahul turistic”, ediţia 1965, arăta că „În anul 1880 se înfiinţa la Sibiu cea dintâi asociaţie turistică din Carpaţi, iar în 1881 se construia pe Negoiu prima cabană românească”.
În numărul din 9 septembrie 1933 al ziarului „Cuvântul Poporului” se consemnează: „Cabana Negoiu e aşezată pe o coastă între brazi, un loc într-adevăr pitoresc. De aici, priveliştea e splendidă şi o mare parte din Ardeal ni se înfăţişează, ca un şes întins”.
Ca o pată de culoare, în acelaşi material, este amintit faptul că „Seara se vede foarte bine focul dela Mediaş”, cu referire la incendiul de la Copşa Mică, izbucnit în 13 iulie 1933, generat de explozia unei sonde de gaz. La acea vreme, flăcările au măsurat până la 150 m înălţime, incendiul fiind stins doar după 7 ani.
În prezent, Cabana Negoiu este un punct fierbinte pe harta turismului montan naţional, aleasă fiind de cei care vor să vadă Cascada Şerbota şi Valea Şerbotei, sau să urce pe Vârful Negoiu, Piatra Caprei şi Vârful Scara. În călătoriile lor din zona Negoiu, turiştii sunt deseori însoţiţi de ghidul Radu Zaharie, cel care, cu multă pasiune, le povesteşte istorioare din falnicii munţi ai judeţului Sibiu, cel cu oameni şi locuri de poveste.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe