Prima întreprindere socială din România: Foştii angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii vor produce şoşoni de schi pentru Salomon

AJOFM Cluj a început, joi, recrutarea a 180 de persoane pentru prima întreprindere socială din România, unde vor lucra şomeri de la Combinatul Mechel Câmpia Turzii şi unde se vor produce şoşoni pentru clăparii de schi, printr-o finanţare de la Comisia Europeană de 6,4 milioane de euro.

Urmărește
777 afișări
Imaginea articolului Prima întreprindere socială din România: Foştii angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii vor produce şoşoni de schi pentru Salomon

Prima întreprindere socială din România: Foştii angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii vor produce şoşoni de schi pentru Salomon (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că proiectul întreprinderii sociale a fost depus în decembrie 2012 la Comisia Europeană, de unde a primit o finanţare de 6,4 milioane de euro.

"AJOFM Cluj a început recrutarea şi selecţia a 180 de persoane care vor lucra în prima întreprindere socială din România, un proiect unic în România, care se adresează şomerilor de la Combinatul Mechel Câmpia Turzii. Numărul total de angajaţi va fi de 250, prima linie de producţie urmând să înceapă activitatea în ianuarie 2014. Proiectul combinatului social a fost depus în decembrie 2012 la Comisia Europeană, de unde a primit o finanţare de 6,4 milioane de euro, din care 4 milioare reprezintă întreprinderea socială şi crearea a 250 de locuri de muncă, iar restul cursuri de formare şi subvenţii acordate celor care se prezintă la selecţie", a spus Don.

Proiectul întreprinderii sociale se va derula pe o perioadă de patru ani, iar la finalul acestora angajaţii vor decide dacă vor continua colaborarea, iar dacă vor accepta, vor deveni proprietari ai întreprinderii sociale.

Don a spus că a fost identificat şi un spaţiu de producţie - o hală în suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi, între Câmpia Turzii şi Turda, în care vor fi instalate utilajele necesare noii activităţi.

Angajaţii combinatului social vor lucra pentru două firme care au contracte cu compania Salomon, specializată în producţia de echipamente destinate sporturilor de iarnă şi care a făcut parte din grupul Adidas până în 2005, fiind apoi vândută unei companii finlandeze.

Alin Fetiţa, directorul general al uneia dintre firmele pentru care vor lucra angajaţii noii întreprinderi sociale, SC CHIM SPORT, a declarat la rândul său, în aceeaşi conferinţă de presă, că se vor produce şoşoni pentru clăparii de schi.

El a explicat că fabrica va avea cinci linii de producţie, din care trei pentru şoşoni de schi care se introduc în clăpari, una va fi de vopsitorie şi una de injecţie mase plastice.

"Vom începe în ianuarie 2014 cu prima linie de şoşoni, urmând ca în aprilie să ajungem la cadenţa cerută de clientul nostru, o firmă multinaţională. Estimăm că vom produce circa 1.000 de şoşoni pe zi pe o linie de producţie, pentru Europa şi America de Nord, iar în viitor sperăm să putem trece şi la producerea clăparilor", a spus Alin Fetiţa.

Directorul executiv al celeilalte firme partener, Plastor, Gavril Milaş, a subliniat că persoanele selectate vor urma cursuri de instruire la o fabrică din Oradea, cuprinse între o săptămână şi o lună, pentru a se familiariza cu producerea şoşonilor.

"Avem o experienţă de 16 ani în producerea şoşonilor pentru clăparii de schi. Şoşonul are componente din plastic, din ţesătură, din spumă poliuretanică. Este un produs complex care se realizează într-un timp cuprins între 20 şi 60 de minute, în funcţie de nivelul lor de performanţă. O parte din componente vin din China, iar întreprinderea socială este un proiect care înseamnă oprirea activităţii acolo şi transferul în România", a menţionat Milaş.

La selecţie participă peste 300 de persoane, foşti angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii, care au fost disponibilizaţi în 2012 şi care trebuie să treacă o serie de teste.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici