Primăria Cluj: Nu este cadru legal pentru a scoate o persoană de pe listele electorale la cererea sa

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca susţin că nu există cadru legal pentru scoaterea unei persoane de pe listele electorale permanente la cererea acesteia, aşa cum a solicitat clujeanul care s-a adresat în acest sens Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Cluj şi Prefecturii.

Urmărește
123 afișări
Imaginea articolului Primăria Cluj: Nu este cadru legal pentru a scoate o persoană de pe listele electorale la cererea sa

Primăria Cluj: Nu este cadru legal pentru a scoate o persoană de pe listele electorale la cererea sa (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că instituţia nu a primit nicio solicitare din partea clujeanului de a fi scos de pe listele electorale permanente, aşa cum a fost depusă la BEJ Cluj şi la Prefectură, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"În cazul în care va fi depusă şi la noi, îi vom da un răspuns, care va fi negativ. Nu putem aproba o astfel de cerere, pentru că nu există cadru legal pentru scoaterea unei persoane de pe listele electorale la cererea acesteia. Sunt prevederi clare care permit acest lucru, reglementate de instanţă, în caz de boală sau condamnare penală", a spus Buzatu.

Potrivit acesteia, o persoană care are drept de vot şi figurează pe listele electorale permanente are libertatea de a nu se prezenta la scrutin.

BEJ Cluj şi Prefectura judeţului urmează să analizeze, joi, solicitarea clujeanului care a cerut să fie scos de pe listele electorale permanente.

Un clujean a depus, miercuri, la Biroul Electoral Judeţean Cluj şi la Prefectură, o cerere prin care doreşte să fie scos de pe listele electorale permanente pentru alegerile parlamentare, motivând în principal prin faptul că nu se simte reprezentat de aleşii judeţului.

L.N., care are 30 de ani şi locuieşte în cartierul clujean Mărăşti, declara, corespondentului MEDIAFAX, că cele două cereri au fost înregistrate la BEJ şi Prefectură, demersul său fiind primit cu zâmbete.

"Nu am întâmpinat nicio problemă să depun cererile. Atât că am fost întrebat de două ori dacă doresc să fiu retras din liste, iar când am răspuns afirmativ doamnele s-au mirat şi au zâmbit. Am înţeles de aici că nu s-au mai întâlnit cu o astfel de cerere. Una dintre ele chiar a râs, dar apoi mi-au înregistrat documentele. Nu ştiu dacă a mai făcut cineva aşa ceva la noi în ţară, dar consider că demersul meu este cel mai corect în actuala situaţie politică din România şi menţionez că am specificat în cerere că este vorba doar despre alegerile parlamentare, nu de cele locale sau cele pentru Preşedinţie. Sper ca cererile mele să fie luate în considerare, caz în care aş fi asigurat şi că nu votează altcineva în locul meu. Cererea depusă reprezintă din punctul meu de vedere şi un protest la adresa întregii clase politice din România", declara clujeanul.

Bărbatul spunea că, în condiţiile în care a fost dezbătut mult timp subiectul actualizării listelor electorale şi "s-au făcut demersuri şi presiuni pentru a cosmetiza listele", el îşi exprimă "liber şi nesilit de nimeni" dorinţa de a fi şters din listele electorale pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012.

În cerere, bărbatul spunea că nu cunoaşte deputatul şi senatorul care l-au reprezentat în actuala legislatură şi că nu doreşte să rişte un vot pentru aceiaşi candidaţi, a căror activitate nu o cunoaşte şi de care nu se simte reprezentat. El se declara dezamăgit de actuala clasă politică şi preciza că vrea să fie retras de pe listele de alegători pentru a fi sigur că nu va vota altcineva în locul său.

Parlamentarii care reprezintă municipiul Cluj-Napoca sunt deputaţii Mircia Giurgiu, Daniel Buda, Petru Călian, Adrian Gurzău şi senatorii Mihail Hărdău şi Şerban Rădulescu.

Reprezentanţi din judeţ au mai fost Alexandru Cordoş şi Marius Nicoară (Senat) şi Horea Uioreanu, Cornel Itu, Vasile Soporan, Virgil Pop, Palfi Mozes şi Mate Andras (Camera Deputaţilor).

Daniel Buda, Petru Călian, Adrian Gurzău, Mate Andras, Cornel Itu, Mircia Giurgiu, Alexandru Cordoş, Şerban Rădulescu şi Marius Nicoară candidează pentru un nou mandat.

Majoritatea parlamentarilor din judeţul Cluj care candidează pentru noi mandate consideră că alegătorul care a cerut BEJ să fie scos de pe listele electorale permanente ar trebui să îşi exprime nemulţumirea prin vot, nu să aleagă neparticiparea la scrutin.

Clujeanul a dorit să-şi păstreze anonimatul, menţionând că nu vrea reclamă, datele sale personale aflându-se doar în cererea depusă la BEJ şi Prefectura Cluj.

El este doctorand la una dintre universităţile clujene, lucrează pe proiecte europene, este căsătorit, iar până acum a votat la toate alegerile.

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Cluj, Monica Trofin, declara, miercuri, referitor la solicitarea clujeanului, că biroul nu are atribuţii privind aspecte legate de aceste liste, competenţa revenindu-i Primăriei în acest caz.

"BEJ Cluj a înregistrat, miercuri, o solicitare a unei persoane de a fi scoasă de pe listele electorale permanente. Cererea a fost înregistrată şi va fi analizată joi. Dar BEJ nu are atribuţii şi competenţe privind aspecte legate de listele electorale permanente, acestea intrând în atribuţiile Primăriei. Se poate radia o persoană din liste dacă e decedată, dacă şi-a pierdut cetăţenia română sau s-a mutat în altă parte decât unde figura în lista electorală permanentă", preciza Trofin.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Cluj, Ana Maria Danciu, declara, la rândul său, că solicitarea clujeanului va fi analizată, iar acesta va primi un răspuns.

"Dreptul de vot este unul constituţional. Noi vom analiza cererea şi îi vom da, joi, cetăţeanului respectiv un răspuns. Prefectura nu poate radia o persoană din listele electorale, aceasta fiind atribuţia Primăriei. Se poate radia o persoană din liste, printre altele, în caz de deces, dacă există o condamnare penală care prevede că s-a retras dreptul de vot sau există o hotărâre judecătorească de retragere a acestui drept pe motive medicale psihice", spunea Danciu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici