- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.04.2014, 16:09)
- Valentin Anghel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, judecat într-un dosar legat de repartizarea unei locuinţe: "Fapta de care sunt acuzat nu a existat niciodată. Este o eroare a procurorilor"
Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru tentativă la abuz în serviciu, într-un dosar legat de repartizarea unei locuinţe către un subaltern, potrivit DNA. Stavarache susţine că fapta de care este acuzat "nu a existat niciodată" şi că "este o eroare a procurorilor".
Urmărește
725 afișări
Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, judecat într-un dosar legat de repartizarea unei locuinţe (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)
Într-un comunicat de presă dat publicităţii joi seară, primarul Romeo Stavarache susţine că nu a semnat acel contract prin care i s-a repartizat unui subaltern un apartament din fondul locativ al Primăriei.
Edilul susţine că, în aceste condiţii, fapta de care este acuzat nu ar exista şi nici nu ar fi existat vreodată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
-
Presa din Serbia a ieşit la atac după meciul de aseară: "Fotbaliştii falsului stat Kosovo au părăsit terenul. Delegaţia falsului stat a atacat jurnaliştii! A trimis mesaje de ameninţare"
-
Cum să ieşi la suprafaţă ca IT-ist într-o industrie care şi-a pierdut suflul. Care sunt cele mai căutate skilluri la momentul actual cu care poţi să ignori criza
-
Tomac, după nominalizarea lui Marco Rubio secretar de stat SUA: adoptă linia „pace prin putere”
"Fapta pentru care sunt trimis în judecată, şi anume tentativă la abuz în serviciu pe motiv că s-ar fi creat un presupus prejudiciu în urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament, nu există, întrucât nici contractul de închiriere, şi nici contractul de vânzare nu au fost niciodată semnate de mine. Singurul document care este invocat în începerea urmăririi penale şi trimiterea mea în judecată, pentru producerea unui eventual prejudiciu, este contractul de vânzare-cumpărare. În momentul în care dosarul a ajuns la DNA, luasem toate măsurile ca acel contract de închiriere să fie reziliat, iar perfectarea contractului de vânzare-cumpărare să fie stopat. Cercetarea şi începerea urmăririi penale de către DNA s-au realizat începând cu luna martie 2013, iar rezilierea contractului de închiriere şi dispoziţia de neîncheiere a contractului de vânzare-cumpărare au fost făcute în 16 martie 2011, respectiv în 26 septembrie 2012”, susţine Romero Stavarache.
Edilul din Bacău consideră drept "o eroare" decizia procurorilor de a-l trimite în judecată şi susţine că articolul de lege invocat ar fi neconstituţional.
"Tentativa de abuz în serviciu de care sunt acuzat nu se pedepseşte conform Codului Penal, dar se pedepseşte conform Legii 78/2000, care nu a fost modificată. Articolul din lege în baza căruia am fost trimis în judecată a devenit în mod evident neconstituţional şi voi ridica excepţia de neconstituţionalitate. Consider o eroare decizia procurorilor, care sunt convins că va fi grabnic reparată. Nu este normal ca, în România anului 2014, să se producă asemenea greşeli, astfel încât opinia publică să fie indusă în eroare de aspecte care nu au existat niciodată, iar familia mea să fie afectată", a conchis Stavarache.
Primarul Bacăului a fost trimis în judecată de către procurorii anticorupţie pentru tentativă la abuz în serviciu, într-un dosar vizând repartizarea unei locuinţe către un subaltern, potrivit DNA.
În acelaşi dosar vor fi judecaţi Gheorghe Muntianu, la data faptelor şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din cadrul Primăriei Municipiului Bacău, care este acuzat de tentativă la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, uz de fals şi conflict de interese, dar şi Gavril Pircu, la data faptelor director executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei Bacău, în prezent şef serviciu la Serviciul Patrimoniu, acuzat tot de tentativă la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, se precizează într-un comunicat de joi al DNA.
Potrivit rechizitoriului, în calitate de şef al Serviciului administrare fond locativ şi îndrumare asociaţii de proprietari din Primăria Bacău, Gheorghe Muntianu "şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, repartizându-şi o locuinţă din fondul locativ de stat aflată în administrarea Consiliului Local Bacău (apartament în municipiul Bacău), în vederea achiziţionării acesteia". Prin aceasta, susţin procurorii, funcţionarul urmărea obţinerea, pentru sine, a unui avantaj patrimonial, respectiv achiziţionarea unui apartament la un preţ derizoriu, rezultat care nu s-a produs, formalităţile de vânzare-cumpărare a apartamentului fiind oprite.
"Concret, la data de 13 iunie 2008, a întocmit şi semnat documentul prin care şi-a repartizat, în vederea închirierii, un apartament compus din 2 camere situat în Bacău, locuinţă din fondul locativ de stat. Aceasta, în condiţiile în care, Comisia socială nu întocmise ordinea de prioritate a solicitanţilor de locuinţe şi în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Bacău prin care să-i fie repartizată o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat. La aceeaşi dată, şi-a verificat propria cerere prin care solicita repartizarea unei locuinţe, confirmând că îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi aprobată, în împrejurările în care, la cerere, nu erau ataşate documente care să ateste venitul obţinut şi, mai mult, nu îndeplinea condiţia de venit pentru accesul la locuinţă socială sau din fondul locativ de stat, prevăzută de lege", arată DNA.
În aceeaşi zi, adaugă anchetatorii, în calitate de director executiv al Direcţiei patrimoniu din Primăria Bacău, Gavril Pircu a semnat pentru subalternul său, Gheorghe Muntianu, repartiţia apartamentului, iar primarul Romeo Stavarache a aprobat-o. Aceasta, susţine DNA, în condiţiile în care Comisia socială nu întocmise ordinea de prioritate a solicitanţilor de locuinţe şi în lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Bacău prin care lui Muntianu să-i fi fost repartizată o locuinţă socială sau din fondul locativ de stat.
La 25 februarie 2009, Romeo Stavarache a aprobat încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru locuinţa respectivă, ca urmare a solicitării formulate de Muntianu în cadrul audienţelor, deşi cererea acestuia nu fusese verificată de compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei Bacău, iar la cerere nu au fost anexate înscrisurile care dovedeau calitatea de chiriaş şi îndeplinirea obligaţiilor rezultate din această calitate, susţin procurorii.
Toate acţiunile lui Gheorghe Muntianu au fost "subsumate scopului urmărit de acesta, respectiv cumpărarea unei locuinţe din fondul locativ de stat al Municipiului Bacău, la un preţ derizoriu", mai precizează sursa citată.
Gheorghe Muntianu nu a mai intrat în posesia apartamentului, pe motiv că formalităţile de vânzare-cumpărare a apartamentului au fost oprite ca urmare a demarării cercetărilor din prezenta cauză. Începând cu 30 septembrie 2012, Primăria Bacău a procedat la rezilierea contractului de închiriere a apartamentului.
Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bacău.
Citește pe alephnews.ro: Sectorul tech e „zguduit” de prezența lui Elon Musk. Ce impact are noua Administrație Trump asupra marilor companii
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Israelul a distrus o facilitate nucleară iraniană. Aceasta era considerată inactivă după închiderea oficială din 2003
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a devenit şi miliardară in euro
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația lor
PROSPORT.RO
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
CANCAN.RO
Cât a plătit acest bucureștean, în localul lui Mugur Mihăiescu, pentru un singur ou ochi și o porție de mămăligă, cu brânză și smântână
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 997. Zelenski: „Trebuie să facem totul pentru a încheia războiul anul viitor pe cale diplomatică” / Germania şi China vor discuta despre războiul din Ucraina şi trupele nord-coreene / Sprijinul bugetar extern al Ucrainei depăşeşte 100 de miliarde de dolari de la începutul războiului
-
astăzi, 13:40
Ciucă, la Timişoara: Lecţia dorinţei de libertate să fie predată tuturor generaţiilor viitoare